Doi soldaţi ucraineni au fost filmaţi în estul ţării, zonă de luptă cu separatiştii proruşi, în timp ce jucau Pokemon Go, relatează AFP.
Îmbrăcaţi în uniformă, militarii sunt filmaţi în timp ce se uită la telefoane, încercând să găsească pokemoni.
Lângă ei, colegii le ţin puştile. „Pokemoni rari şi unici au fost găsiţi în acest colţ”, explică unul dintre soldaţi către cameră. „A fost văzut chiar şi un Pikachu ieri aici”, adaugă el.
„Invităm pe toată lumea să ni se alăture pentru a căuta şi a vâna cu noi aceşti pokemoni rari”, mai spune el.
Militarul le aminteşte, însă, rapid celor dornici să meargă în zonă de realităţile de pe teren. El le promite să le ofere „detectoare de mine şi căşti de protecţie”.
„Unii pokmeni muşcă, ştiţi”, spune el în glumă. Filmarea a fost făcut la Dokuceaievsk, un oraş afla la sud de Doneţk. Nu este clar de când datează clipul.
(Sursa: adevarul.ro)