În ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit aproximativ 12.000 pachete ţigări de contrabandă, în valoare de 139.816 lei.
În data de 23 august a.c., în jurul orei 11.30, pentru valorificarea unor informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Iaşi au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona localităţii de frontieră Golăieşti, judeţul Iaşi.
Astfel, o patrulă formată din doi poliţişti de frontieră a observat şi reţinut, cu ajutorul câinelui de intervenție SAMI, în apropierea malului românesc al râului Prut, într-un lan de porumb, o persoană care transporta trei colete voluminoase, dinspre frontieră către interiorul teritoriului naţional.
În urma verificărilor, s-a stabilit că persoana în cauză este cetăţeanul moldovean Ivan T., în vârstă de 27 ani, iar cele trei colete conțineau cantitatea de 4.200 pachete țigări marca ,, Ashima”.
La cercetări, tânărul a declarat că a trecut ţigările peste râul Prut, cu ajutorul unei frânghii, ajutat de un conaţional.
Şi poliţiştii de frontieră din cadrul cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Ţuţora au declanşat, în zona de competenţă, o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu tutun, pe timpul căreia au descoperit 7.750 pachete ţigări de contrabandă ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din România.
În ambele cazuri poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “contrabandă” și ”intrarea în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”, iar cantitatea totală de 11.950 pachete țigări, în valoare de 139.816 lei a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.
Concomitent cu aceste acțiuni au fost anunțate autoritățile de frontieră ale statului vecin, cercetările continuând în comun, pentru stabilirea întregii activități infracționale, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
Conform acordului încheiat între România şi Republica Moldova, Ivan T. va fi predat autorităţilor de frontieră ale statului vecin.