VIDEO. Meci de box într-un autobuz din Suceava. Doi bărbați trecuți de prima tinerețe s-au înjurat ca la ușa cortului, apoi s-au luat la bătaie

0
141

Doi călători dintr-un autobuz TPL, ce circula pe străzile din Suceava, s-au luat la bătaie băgând spaima în celelalte persoane aflate în mijlocul de transport public, intervenţia destul de promptă a unui bărbat a făcut ca lucrurile să nu degenereze în ceva mult mai grav, scrie „Adevărul”.

 

Un filmuleţ devenit viral în spaţiul public a surprins doi bărbaţi trecuţi de prima tinereţe care se iau pur şi simplu la pumni într-un autobuz din municipiul Suceava.

 

Cei doi s-au luat la ceartă şi apoi s-au înjurat de mama focului, în autobuzul ce circulă pe traseul II, dinsprea Gara Burdujeni spre cartierul Obcini.

 

 

Aceştia au urcat în mijlocul de transport în comun din staţia Orizont, iar unul dintre ei s-a arătat nemulţumit de faptul că celălalt se uita la el mult prea insistent. Între cei doi bărbaţi a izbucnit rapid o ceartă, scandalagii adresându-şi reciproc înjurături ca la uşa cortului.

 

Individul cu privirea „insistentă” a încercat să facă pace cu partenerul său de scandal, însă acesta din urmă a început să-l înjure de mamă, astfel că rapid a început un schimb de lovituri între cei doi combatanţi.

 

Mai şifonat a ieşit călătorul ce a pornit întreaga dispută, acesta fiind salvată din ploaia de lovituri de un alt pasager, care a reuşit să-i despartă.

 

Bătaia dintre cei doi bărbaţi a semănat panică printre călători, pe filmare fiind auzită voce unei femei care practic îi roagă pe scandalagii să se potolească deoarece sperie copiii din mijlocul de transport în comun.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments