Actorul Steven Seagal a mers în vizită la reşedinţa preşedintelui Belarusului, care l-a primit cu morcovi!
Lukashenko l-a invitat pe starul de la Hollywood într-o excursie prin grădinile sale cu legume.
Preşedintele belarus l-a invitat pe Steven Seagal la reşedinţa sa de vacanţă, aflată la câţiva kilometri de Minsk. Acolo, vedeta filmelor de acţiune a asistat la cultivarea legumelor, după care şeful statului i-a curăţat un morcov.
Ulterior, oaspetele de la Hollywood a fost dus în casă, unde îl aştepta o masă doldora de bucate tradiţionale belaruse. Aceasta nu este prima vizită a actorului într-o reşedinţă prezidenţială din Europa. Vedeta, în vârstă de 64 de ani, l-a vizitat în repetate rânduri pe liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
(Sursa: Știrile Pro TV)