7 EST – un nou început

0
607

“E mai ușor a vorbi despre zei decât despre oameni” – Platon. Dacă e să privim din această perspectivă, munca oamenilor din presă este cel puțin ingrată și incomodă. În schimb „microbul” care te cuprinde atunci când faci presă din plăcere te face să treci peste aceste inconveniente.

Pentru 7 EST începe de astăzi un nou capitol. O echipă editorială nouă, dar experimentată, având în spate, ca și acționariat, un grup de firme puternic, la prima experiență editorială. Deși încă nu am editat primul număr în noua formulă editorială, am trecut deja printr-un val de presiuni, zvonistici și discreditări înverșunate. Nu știu dacă persoana mea, patronatul sau pur și simplu gândirea primitivă a unora care activează în domeniu sau care au un interes direct în această zonă au generat aceste aversiuni. Și nici nu mă interesează să aflu răspunsul la această dilemă. Știu doar că încă acționăm într-o piață liberă, concurențială, în care atât cititorii cât și clienții de publicitate sunt liberi să aleagă, iar ziariștii nu sunt sclavii unei gazete și nu pot alege liber unde să scrie. Mă miră că acest transfer de proprietate a publicației 7 EST a generat agitație, în condiîiile în care actualul editor a acceptat și înțeles situația și a avut un comportament cinstit și corect în raport cu această schimbare editorială.

Indiferent de câtă agitație se va crea artificial în jurul acestei schimbări și indiferent de teama și înverșunarea acestor persoane, 7 EST va merge mai departe. Important este ceea ce cred cititorii pentru că ei sunt cei care decid piața.

7 EST este un nume important în presa actuală și asta se datorează în primul rând colectivului de redacție și editorului. Le mulțumim lor pentru numele care l-au creat, le urăm succes în noua aventură editorială, iar noi ne vom reîntâlni în noua formulă începând de săptămâna viitoare atât în ediția tipărită cât și online pe www.7est.ro

Rareș Neamțu

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments