A trecut vacanța, se ieftinesc apartamentele. Piața imobiliară din Iași, cel mai mare declin

0
286

Luna concediilor a fost caracterizată de o scădere a pretenţiilor vânzătorilor din marile oraşe ale ţării, atât pe segmentul de apartamente vechi, cât şi pe cel nou, cu unele excepții însă.

 

O analiză prezentată marți de către portalul imobiliare.ro arată că ieftinirea apartamentelor a fost de cu 0,7%, suma medie solicitată de proprietari scăzând de la 1.035 la 1.028 de euro pe metru pătrat util. Valoarea actuală este cu 8,2% mai mare decât consemnată în perioada similară a anului precedent, respectiv 950 de euro pe metru pătrat util.

 

Tendinţa generală de ieftinire nu a afectat însă toate marile oraşe.

 

Dintre marile oraşe analizate, în Iaşi a fost consemnat cel mai mare declin în luna august, respectiv 1,3%, de la 891 la 879 de euro pe metru pătrat util; faţă de perioada similară a anului trecut, preţul actual este cu 2,6% mai mare.

 

Totuşi, segmentele vechi şi nou au consemnat variaţii semnificative în ultima lună, dar în direcţii opuse, ceea ce a dus la îngustarea vizibilă a diferenţei dintre cele două: apartamentele vechi s-au depreciat până la 888 euro/mp, iar cele noi s-au apreciat ajungând la 853 euro/mp.

 

Chiar şi aşa însă, cele dintâi sunt cu aproximativ 10% mai scumpe, iar cele din urmă cu 6% mai ieftine decât în urmă cu 12 luni.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments