Un autoturism marca Volkswagen Bora ce se îndrepta sâmbătă seară dinspre Iași spre Lunca Cetățuii, a izbit în plin un bărbat în vârstă de 41 de ani care se angajase în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure.
La volanul autoturismului implicat în accident se afla o tânără care se ducea împreună cu prietenul său la o nuntă, la Hotel Capitol.
La fața locului s-au deplasat două ehipaje, unul de la serviciul de Ambulanță și SMURD, care după o manevră de resuscitare de 30 de minute au declarat decesul bărbatului.
În urma cercetărilor la fața locului polițiștii au intocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)