Municipalitatea a recepționat astăzi un nou lot de autobuze. Este vorba de opt autobuze Eurobus Diamond, cu norma de poluare Euro 6.
Licitația a fost câștigată de SC BMC Truck & Bus SRL Ilfov, valoarea contractului fiind de 4.912.200 lei, fără TVA, astfel că prețul unui autobuz este de 614.025 de lei, fără TVA.
Autobuzele Eurobus Diamond au câte trei uși, o lungime de 12 metri, o lățime de 2,5 metri și o înălțime de 3,15 metri.
Fiecare autobuz are o capacitate de 109 călători. Modelul Eurobus Diamond are podea joasă, rampă pentru persoane cu dizabilități, spațiu pentru scaun cu rotile, aer condiționat în tot spațiul și sistem de supraveghere video.
„Aceste opt autobuze fac parte dintr-un program mult mai amplu de înnoire a parcului de autobuze. Ele sunt similare cu celelalte patru (Isuzu Citiport) care au fost aduse în tranșa trecută. Acum depinde doar de noi; cum vom avea grijă de ele, așa le vom avea. Săptămâna aceasta, fiindcă avem și Raliul Iașului, autobuzele noi vor suplini transportul cu tramvaie între Nicolina și Copou, după care vor intra pe toate traseele”, a declarat primarul Mihai Chirica.