Biroul Permanent Naţional al PNL l-a desemnat pe vicepreşedintele Dan Motreanu în funcţia de coordonator al filialei judeţene ieşene, rămasă fără conducător după demisia preşedintelui Marius Bodea.
„Pe Moldova există doi coordonatori, deputatul sucevean Ioan Bălan şi Motreanu. Până acum, coordonator pe Iaşi era Bălan. A fost înlocuit cu Motreanu. Nu s-a pus acum problema numirii unui preşedinte al filialei”, au precizat reprezentanţi ai partidului citați de „Ziarul de Iași”.
Conform acestora, Motreanu va avea ca principală sarcină găsirea în următoarele două săptămâni a unui membru al PNL care să preia funcţia de preşedinte unic al filialei judeţene, să coordoneze constituirea echipei de conducere a filialei şi a propunerilor de candidaţi la viitoarele alegeri parlamentare din decembrie.
Preşedintele demisionar al PNL Iaşi, Marius Bodea, a precizat că nu va reveni asupra demisiei, preferând să se concentreze pe zona administrativă.
Anul trecut, Dan Motreanu, fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de spălare de bani într-un dosar privind o mită pentru finanţarea campaniei electorale din anul 2008.
(Sursa: ziaruldeiasi.ro)