O veste cutremurătoare loveşte toate loturile naţionale de luptă ale României. Maseurul care se ocupa de cei peste 120 de sportivi ai loturilor naţionale de cadeţi juniori şi seniori a decedat pe 25 august, iar vestea a picat ca un trăsnet peste toţi cei care l-au cunoscut şi lucrat alături de el.
La scurt timp, sportivii au primit o veste teribilă, şi anume că maseurul Cosmin Niţescu ar fi murit din cauza viruslui HIV cu care era infectat, fapt ce îi pune pe jar pe toţi cei de care acesta s-a ocupat în urma antrenamentelor.
Peste 120 de sportivi din toate loturile sunt acum nevoiţi să îşi facă testul HIV, cu atât mai mult cu cât se zvoneşte că maseurul ar fi întreţinut relaţii sexuale cu unele dintre sportive.
Chiar înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, Cosmin Niţescu a fost găsit leşinat în camera din cantonamentul de la Poiana Braşov, de unde a fost ulterior dus la un spital din Braşov. A decedat după numai câteva zile. O sportivă participantă la JO şi-a anunţat la scurt timp colegele de la clubul din Sfântu Gheorghe cum că maseurul care se ocupa de lotul lor a murit în urma infecţiei cu HIV.
„M-am dus la spitalul din Brașov în care a murit Cosmin și l-am intrebat direct pe un medic dacă maseurul a murit de meningită sau de SIDA. Mi s-a spus ca a avut HIV pozitiv, adică SIDA, dar că nu-mi poate arăta actele. (…) Noi, la lupte, mereu avem răni. De la forță, de la… Uneori, avem sânge pe corp. O data, acum un an, Cosmin avea răni la degete. Mi-a zis ca nu-mi face masaj. Eu am insistat. Ce rău îmi pare de acel moment! De ce oi fi insistat? Marți, am facut testul HIV, iar miercuri trebuia să iau rezultatul! Nu m-am dus să-l iau, îmi este frică!”, a spus sportiva.
„Luptatorii se ranesc des la antrenamente, iar acum sunt speriati ca maseurul ar fi putut sangera in timp ce le facea masaj. Se spune ca s-ar fi culcat cu anumite sportive. Nu pot sa spun daca e adevarat sau nu. (…) Cosmin activa la trei loturi: de cadeti, de juniori si de seniori. Si la lupte libere, dar si la lupte greco-romane. Va dati seama? Peste 120 de sportivi! Copii incepand de la 14-15 ani pana la adulti. Plus antrenori. Tuturor le-a facut masaj”, a adăugat sportiva.
Biroul Federal al Federaţiei Române de Lupte a trimis către Ministerul Tineretului şi Sportului o petiţie, prin care solicită demiterea secretarului general al FRL, Alin Grigore, căruia îi reproşează „angajarea lui Nițescu Cosmin ca maseur, la loturile de lupte, fără să solicite adeverința medicală la angajare, conform legii”.
Secretarul general al Federaţiei Române de Lupte a declarat pentru libertatea.ro că pe certificatul de deces al lui Cosmin Nițescu nu scrie nimic despre HIV. El spune că a făcut o solicitare la spitalul din Braşov pentru a afla dacă maseurul era infectat, dar nu a primit incă vreun răspuns.
(Sursa: EVZ.ro)