Cinci articole publicate în perioada 2012-2014 de profesorul universitar Marin Claudiu Ţupulan de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti sunt suspecte de plagiat. „Plagiatul la profesorul Marin-Claudiu Ţupulan este, în esenţă, unul masiv şi intenţionat, ca şi în cazul Petre Tobă pe care, culmea ironiei, a ajuns să îl apere şi absolve de plagiat”, a declarat, pentru Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI), profesorul universitar Dumitru Sandu.
Ţupulan este unul dintre cei trei experţi care au hotărât, la începutul lunii septembrie, că fostul ministru de Interne, Petru Tobă, nu a plagiat în lucrarea de doctorat şi au recomandat ca acesta să-şi păstreze titlul. Decizia a fost infirmată de plenul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU). Consiliul a mai decis numirea unei alte comisii care va analiza, din nou, teza lui Tobă.
A copiat şi greşeala de tehnoredactare
Articolul „Dimensiunea globală a traficului de droguri”, semnat de profesorul universitar Claudiu Marin Ţupulan, a apărut în 2012, în Pro Patria Lex, Revistă de Studii şi Cercetări Juridice, volumul X, Nr. 2(21), p. 273-281. Periodic al Academiei de Poliţie, revista este indexată în trei baze de date internaţionale, iar Ţupulan, care la acel moment era lector universitar, apărea în Colegiul de Redacţie, cu funcţia de redactor.
Cele nouă pagini ale lucrării lui Ţupulan seamănă ca două picături de apă cu 15 pagini (de la 58 la 72) din volumul „Organizaţia criminală a drogurilor”, publicat, în 2008, la Editura Sitech din Craiova şi coordonat de Ioan Dascălu. Există două indicii care arată că, pur şi simplu, cele 15 pagini din 2008 au fost preluate prin metoda copy-paste:
– în bibliografia articolului lui Ţupulan, din 2012, apare un volum „J. W. Coleman, D. R. Cresey – Social problems, Harper‐Row, New York”, care nu se regăseşte în nici una din notele de subsol din material. La aceşti doi autori şi la cartea respectivă se referă, însă, o notă de subsol spre care se face trimitere de la două rânduri din începutul textului-sursă, din 2008, rânduri pe care Ţupulan nu le-a mai copiat.
– la pagina 64 a textului-sursă din 2008 există o greşeală de tehnoredactare: „cocluzia” în loc de „concluzia”. Aşa apare cuvântul şi în articolul din 2012 al lui Ţupulan, la pagina 276 a revistei.
Volumul-sursă din 2008 nu este invocat nici la note de subsol, nici în bibliografia articolului lui Ţupulan din 2012.
„Şi plagiat, şi autoplagiat”
„Organizaţia criminală a drogurilor” l-a avut drept coordonator pe Ioan Dascălu, pe copertă mai apărând numele lui Ştefan Prună, Cristian Eduard Ştefan, Laurenţiu Giurea şi Marin Claudiu Ţupulan însuşi. În cuprinsul volumului şi în debutul capitolelor nu există, însă, vreo demarcaţie a contribuţiilor autorilor. Chiar dacă Ţupulan ar putea invoca, în apărare, acest lucru, profesorul Dumitru Sandu afirmă că tot avem de-a face cu o încălcare a regulilor academice, şi încă una dublă: „Textul publicat de profesorul Marian-Claudiu Ţupulan (MCT) în 2012 este, în acelaşi timp, plagiat şi autoplagiat. Reproduce integral, cu diferenţe minore, textul de la paginile 58-72 din volumul coordonat de Ioan Dascălu, din 2008, publicat la Editura Sitech. MCT este coautor la volumul respectiv, dar nu apare acolo nicio specificare a părţii pe care a elaborat-o. Articolul semnat de MCT este prezentat cititorului de revistă, în 2012, ca operă de autor unic, originală. Nu este, însă, evident, decât operă de autor colectiv pe care semnatarul o prezintă ca şi cum ar fi proprie şi originală. Este o uzurpare a unei proprietăţi colective prin furt de utilitate personală. Volumul-sursă, coordonat de Dascălu, nu este menţionat în niciun fel în articol. Prin această procedură, MCT comite un plagiat, prezentând o operă colectivă ca şi cum ar fi proprie, şi un autoplagiat prin inducerea ideii că ar fi vorba de o lucrare originală, nouă. O posibilă justificare de genul – «ne-am înţeles între noi, coautorii, la volumul coordonat de I. Dascălu în 2008, că putem publica fiecare, independent, acelaşi text, ca şi cum ar fi creaţie proprie» – nu rezolvă problema. Practica, dincolo de orice justificări, este cea de încălcare a unei norme de deontologie a cercetării care stipulează clar că nu ai voie să prezinţi ca operă proprie un text pe care nu l-ai elaborat (…).”
La rândul său, profesorul Dorin Isoc, coordonatorul platformei plagiate.ro, a declarat: „Cartea din 2008 a lui Dascălu are o formaţie de coautori. Din această formaţie nu se ştie care este autorul pasajului. Rezultă că fiecare este autor şi coautor al fiecărui fragment. Vine Ţupulan şi ia din munca celorlalţi fără să delimiteze textul preluat. Acesta este un plagiat ca la carte.”
De parcă ar fi fost ultimul text de pe planetă
CRJI le-a trimis mail-uri lui Dascălu, Ştefan, Giurea şi Prună, întrebându-i cine a scris paginile analizate în această investigaţie, dar nici unul nu a răspuns. Giurea ar fi avut cel mai mic interes să o facă. În timpul documentării CRJI, a fost descoperit faptul că, în 2009, recursese exact la aceeaşi metodă ca Ţupulan. Astfel, Giurea a publicat în volumul „Colecţia de articole AIT 2009 – articole publicate online pe site-ul www.itCode.ro”, paginile 10-17, exact textul de mai sus, cuvânt cu cuvânt, fără menţionarea în notele de subsol sau în bibliografie a cărţii coordonate de Dascălu în 2008. La fel ca Ţupulan, şi el a copiat „cocluzia”.
Giurea nu a fost însă primul „fan” al acestor rânduri: în acelaşi an 2008 al apariţiei în volumul coordonat de Dascălu, textul fusese deja copiat, cuvânt cu cuvânt, în paginile 182-188 ale cărţii „Metodologie criminalistică – cercetarea activităţilor ilicite desfăşurate de către structurile infracţionale” (Editura AIT Laboratories, Bucureşti), a cărei finanţare fusese asigurată printr-un grant al Academiei Române. Grantul îl primise un grup de opt cadre didactice de la Academia de Poliţie, director de proiect fiind conf. univ.dr. Ion Gabriel Olteanu. În cele opt pagini din „Metodologie criminalistică”, volumul originar, al lui Dascălu, este citat de trei ori la note de subsol, fără a se şti, însă, exact părţile preluate, dacă sunt parafrazări sau copieri. Şi de această dată ghilimelele lipsesc cu desăvârşire. Cineva şi-a făcut, însă, temele şi săracul „cocluzia” a revenit la normal.
În 2010, caz similar: mare parte din articolul „Dimensiunea traficului şi consumului ilicit de droguri. Factori de potenţare a fenomenului”, publicat de doctorandul în Ştiinţe Militare Cătălin Ţone în „Univers strategic. Revistă universitară română de studii de securitate”, anul 1, nr. 1, paginile 217-233, este copiat, cuvânt cu cuvânt, din aceleaşi rânduri 58-72, Dascălu 2008. Mai atent la detalii decât ceilalţi autori, Ţone a indicat de câteva ori sursa, dar numai la anumite fragmente şi fără ca acestea să aibă ghilimele. În ceea ce priveşte „cocluzia”, Ţone poate fi numit „inovator”: la el formula devine „O altă concluzie”.
„Toate sunt construcţii de tip plagiat”
„Volumul coordonat de Ion Gabriel Olteanu în 2008, articolul semnat de Laurenţiu Giurea în 2009 şi un altul, de către de Cătălin Ţone în 2010, toate sunt construcţii de tip plagiat pornind de la textul I. Dascălu din 2008. Avem de a face cu o practică identică de a duplica un material colectiv şi a-l prezenta ca şi cum ar fi creaţie proprie. Unii dintre plagiatori (Giurea şi Ţupulan) au lucrat în echipa care a produs materialul-sursă, alţii nu (Ţone). Încurajarea unei astfel de practici de a duplica un material colectiv şi a-l prezenta ca şi cum ar fi creaţie proprie de către o serie întreagă de coautori la volumul iniţial nu poate fi decât distructivă pentru spaţiul academic. Creaţia originală ar putea fi înlocuită, prin acest stil, cu simple duplicări de texte sau operaţiuni de copiere electronică a unor paragrafe, eventual, uşor prelucrate. Promovarea profesională în spaţiul academic ar fi profund viciată prin punerea pe picior de egalitate a plagiatorilor cu profesioniştii adevăraţi”, a declarat profesorul Dumitru Sandu, care a studiat toate articolele şi fragmentele din cărţile cercetate în cursul acestei documentări.
Nume mari pe o listă ruşinoasă
Ţupulan pare, aşadar, parte a unei reţele care a reciclat acelaşi text, timp de patru ani. Membrii acestei reţele cu accente, uneori, de „grup infracţional organizat de plagiat”, au fost:
A. cadre didactice universitare din Academia de Poliţie, dintre care o parte au, în acelaşi timp, grade de poliţişti:
– prof. univ. dr. Marin Claudiu Ţupulan (ofiţer, actual decan al Facultăţii de Poliţie şi, din martie 2015, conducător de doctorat în domeniul „Ordine publică şi siguranţă naţională”);
– conf. univ. dr., comisar-şef Laurenţiu Giurea, coordonator program Învăţământ cu Frecvenţă Redusă;
– conferenţiari universitari Gabriel Ion Olteanu, Adrian Iacob şi Mirela Gorunescu, lectorii Adriana Camelia Voicu, Ştefan Pop, Bianca Dragomirescu, Marin Ruiu, asistent Eduard Cristian Ştefan (toţi opt, autori ai unui volum finanţat de Academia Română în care este prezent acest text suspect de a fi fost plagiat);
B. poliţişti de rang înalt:
– Cătălin Ţone este comisar-şef în Inspectoratul General al Poliţiei Române, şeful Serviciului Antidrog.
Ca fapt divers, Ştefan Prună, coautor, împreună cu Ţupulan, al volumului coordonat de Dascălu în 2008, este şeful Comisiei de Ştiinţe Militare din CNATDCU care l-a desemnat pe Ţupulan să analizeze dacă doctoratul lui Tobă a fost corect întocmit. Prună şi Ţupulan sunt colegi la Academia de Poliţie.
Rectorul Academiei de Poliţie, Costel Daniel Torje, nu a putut fi contactat pentru a comenta presupusele plagiate ale unor angajaţi din instituţia pe care o conduce.
Alte patru exemple
Cazul de mai sus nu este singurul care trezeşte suspiciuni în activitatea academică a lui Ţupulan. Mai există patru articole (unul, cu Ţupulan coautor) publicate de acesta, în perioada 2012-2014, în cazul cărora doi specialişti consultaţi de CRJI susţin că au fost încălcate normele academice.
1. Cătălin-George Safta, Marin-Claudiu Ţupulan, „Analiza traficului de minori la nivel global”, Studii de securitate publică, nr. 4/2012, p. 226-236. Sursa (Guvernul României şi Organizaţia Internaţionalã a Muncii: O decadă de cooperare pentru eliminarea exploatării prin muncă a copilului, 2000-2009/ Programul Internaţional pentru Eliminarea Muncii Copilului, Biroul Internaţional al Muncii – Geneva: ILO, 2009) este menţionată şi la note de subsol şi în bibliografie, dar fără ca fragmentul să fie delimitat de ghilimele, în condiţiile în care este vorba despre o preluare cuvânt cu cuvânt. În plus, deşi au fost copiate două paragrafe consecutive, sursa e menţionată doar la primul.
2. Marin-Claudiu Ţupulan, „Către o nouă politică la nivel european în domeniul controlului noilor substanţe psihoactive”, Studii de securitate publică, nr. 4/2013, p. 236-240. Circa 80-90% din articol este copiat, cuvânt cu cuvânt, dintr-o singură sursă, un material al Comisiei Europene – CE (Propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind noile substanţe psihoactive, Bruxelles, 17.9.2013), care apare doar în bibliografie. La acest text, mai există suspiciunea introducerii unor note de subsol „în fals”. „Subsolurile din expunerea de motive la propunerea de regulament semnată de Comisia Europeană au dispărut din textul semnat de MCT, înlocuite fiind cu trimiteri la autori români. În cuprinsul duplicatului după textul CE sunt introduse subtitluri care nu există în materialul original. Materialul este clar semnat, deci însuşit, de catre prof. Ţupulan. Cititorul nu are cum să înţeleagă, din lista de lucrări de la sfârşitul textului semnat de MCT, că autorul este Comisia Europeană şi nu semnatarul din revistă (lista bibliografică include mai multe titluri). Paragrafele 5 şi 6 din Regulament sunt eliminate din textul aşa-zisului articol de revistă pentru că acolo se vorbea clar de «prezenta propunere de regulament…» ceea ce nu putea fi credibil din partea unui autor fără nicio relaţie cu Comisia Europeană. Un text construit numai din paragrafe luate cuvânt cu cuvânt din alte surse, fără a pune ghilimelele de rigoare şi fără a fi dată sursa, nu are cum să fie considerat original, ci fraudă intelectuală de tip plagiat”, a afirmat, despre acest text, profesorul Dumitru Sandu.
3. Marin-Claudiu Ţupulan, „Aplicarea legislaţiei Uniunii Europene referitoare la detenţie în cadrul Justiţiei penale”, Studii de securitate publică, nr.1/2014, p. 184-186. În acest articol al lui Ţupulan, există preluări din acelaşi material al Comisiei Europene, „CARTE VERDE – Consolidarea încrederii reciproce în spaţiul judiciar european – o Carte verde privind aplicarea legislaţiei UE referitoare la detenţie în cadrul justiţiei penale, Bruxelles, 14.6.2011, COM(2011) 327 final”. Sursa nu este prezentată nici la note de subsol, nici în bibliografie. Din textul-sursă au fost copiate şi notele de subsol, fiind renumărate.
4. Marin-Claudiu Ţupulan, „Comunicarea în managementul stărilor conflictuale”, Studii de securitate publică, nr. 2/2013, p. 128-133. Textul-sursă (Col.prof.univ.dr. Alexandru Baboş, Lt.col. Alexandru Rizescu, „Consideraţii privind gestionarea comunicării stărilor conflictuale”, în Revista Academiei Fortelor Terestre, nr. 3/2005, Bucuresti, Editura Academiei Fortelor Terestre, p. 37-47), nu apare la note de subsol sau în bibliografie şi a fost publicat cu opt ani înainte de cel al lui Ţupulan.
Sandu: „Stil de plagiere în seria Ponta-Tobă-Oprea”
Ca o privire generală despre aceste patru cazuri, profesorul Dumitru Sandu a mai declarat că „Plagiatul la profesorul Marin Claudiu Ţupulan (MCT) este, în esenţă, unul masiv şi intenţionat, ca şi în cazul Petre Toba pe care, culme a ironiei, MCT a ajuns să îl apere şi absolve de plagiat. (…) Rezultă profilul unui plagiator «complet». Întâlneşti în materialele pe care le semnează forme soft, din sfera autoplagiatului, până la variante dure de plagiat prin preluarea fără citare a unor texte ale Comisiei Europene sau ale Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), prezentate ca şi cum ar fi creaţie proprie. Procedeele de mascare a plagiatului sunt, recunosc, originale: profesorul Ţupulan adaugă note de subsol care sunt menite să creeze impresia că o expunere de motive la un regulament al Parlamentului European provine nu de la acest Parlament, ci de la câţiva autori români. Tot în seria procedeelor de mascare a plagiatului se înscrie şi simularea parafrazării: textul, incluzând mai multe paragrafe, este preluat ca atare, cuvânt cu cuvânt, dintr-un raport OIM. În subsolul paginii este citat raportul sursă, dar în text nu apar ghilimelele care să marcheze identitatea dintre textul sursă şi textul plagiat. Cititorul este lăsat să creadă că ar fi vorba de o parafrazare. În fapt, este un simplu truc pentru a masca o fraudă intelectuală.
Stilul de plagiere practicat de MCT este unul în seria deja cunoscută (Ponta-Tobă-Oprea etc.) cu preluări masive de paragrafe, fără marcare prin ghilimele şi trimiterile necesare, cu simularea unor parafrazări proprii, în fapt nimic altceva decât furt de cuvinte şi idei. Specificul la MCT este că pur şi simplu evită formulările proprii cu orice preţ, în favoarea unor preluări masive din alţi autori sau din volumele colective la care a lucrat. Orice ezitare în sancţionarea tehnicilor de fraudare intelectuală, prezente în lucrările semnate de către profesorul Ţupulan, nu poate fi decât nocivă pentru studenţii domniei sale, pentru mediul intelectual românesc.”
Isoc: „Frauda academică este indubitabilă”
La rândul său, profesorul Dorin Isoc a afirmat că „Toate situaţiile se încadrează în cele mai ordinare cazuri de plagiat. Lipsa culturii redactării articolelor este manifestă. Autorii lucrărilor plagiate nu au nici un fel de cunoştinţe că aportul anterior al altor autori trebuie respectat şi recunoscut. Regula simplă spune că tot ce a fost scris de altă persoană care se referă la o temă pe care o tratezi şi tu trebuie citat şi cuprins între ghilimele (delimitat). Plagiat înseamnă, însă, orice formă de inducere în eroare a cititorului asupra autorului adevărat al unei opere, fie aceasta un articol sau o carte. Trebuie ştiut că se pot prelua din opera unui autor anterior numai fragmente de dimensiuni reduse şi numai cu scopul bine definit al criticii sau al exprimării unei opinii proprii asupra acestora. În lucrările analizate se vede cu certitudine că singurul scop al preluării este construirea unui articol ca un colaj de fragmente publicate anterior. În ciuda faptului că unele fragmente indică sursa, cu alte cuvinte se face o aparentă citare, lipsa ghilimelelor de delimitare a fragmentului preluat şi construirea noii lucrări în aceeaşi manieră ca şi lucrarea de la care s-a pornit, lucrare anterioară, conduce tot la un plagiat. Peste plagiat se suprapune şi lipsa oricărui aport personal în redactarea lucrărilor noi.
În concluzie, frauda academică este indubitabilă: preluare de fragmente fără delimitarea contribuţiilor anterioare şi a autorilor acestora şi construirea de lucrări prin tehnica de colaj a unor fragmente pentru care paternitatea este a altor persoane, iar contribuţia personală lipseşte.”
Profesorul universitar Claudiu Marin Ţupulan nu a putut fi contactat, mesajele trimise pe e-mail şi prin intermediul şefului de cabinet neprimind răspunsuri.
CNATDCU, criticat
Profesorul Claudiu Marin Ţupulan a făcut parte din comisia formată din trei experţi care a stabilit, la începutul lunii septembrie, că fostul ministru de Interne, Petru Tobă, nu a încălcat regulile academice în redactarea lucrării de doctorat pe care a susţinut-o în 2011, în domeniul Ştiinţe Militare şi Informaţii. Pressone.ro a publicat, în noiembrie 2015, un articol în care se prezentau dovezi conform cărora 250 din cele 390 de pagini din teza acestuia erau copiate. Pe 7 septembrie, plenul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a respins concluzia comisiei şi a decis formarea alteia, care va relua analiza tezei lui Tobă.
Contradicţiile din deciziile unor organisme aflate sub tutela CNATDCU constituie subiect de dezbatere în mediul academic. „Schimbările legislative care au dus la reinstituirea CNATDCU sunt de certă utilitate publică, academică. Mai sunt însă probleme de rezolvat. Cazul MCT este unul revelator în acest sens. Dacă în regulamentul CNATDCU era clar prevăzută regula de evitare a conflictului de interese pentru evaluatori, profesorul Ţupulan nu ajungea acolo. În al doilea rând, ar fi extrem de util dacă ar fi adoptate public standarde de performanţă profesională pentru cei care ajung în poziţie de evaluatori. Nu ştiu care au fost criteriile folosite pentru selecţia comisiei de evaluare în acest caz. Un indice h, de citare, spre exemplu, de valoare 2, este departe de a recomanda un profesor evaluator pentru mize de acest gen. Plagiatul MCT se aseamănă în foarte mare măsură cu plagiatul Petre Tobă – «munţi de texte» preluate fără citările necesare, reproducerea nepermisă a citărilor şi parafrazărilor din lucrările sursă fără menţionarea autorului iniţial etc. Seria lungă, deja, a plagiatelor certificate sau în curs de diagnosticare la nivelul CNATDCU impune intervenţii ale Ministerului Educaţiei prin mecanisme instituţionale: ce se întâmplă cu şcolile doctorale de unde au venit doctori plagiatori pe bandă; de ce conducătorii de doctorat cu elevi «eminenţi» în furt intelectual nu sunt sancţionaţi în niciun fel; cum poate preda în continuare un profesor dovedit ca fiind plagiator; de ce comisiile CNATDCU amână de ani de zile formularea unor reguli specifice domeniului lor pentru identificarea plagiatelor şi pentru susţinerea bunelor practici în domeniu etc.”, a declarat profesorul Dumitru Sandu.
Buhai: „CNATDCU ar trebui să fie alcătuit doar din lume academică respectată INTERNAŢIONAL”
„Plagiatul e o formă extremă de fraudă, însă eu şi alţii am vorbit de multe ori şi despre alte tipuri: publicarea în reviste «subţiri», «ştiinţifice» sau «de specialitate» doar ca formă, nu ca fond. E o practică mult mai răspândită (99% în domeniul Economic în România, unde am făcut chiar o analiză). Trebuie, deci, ca dvs. şi colegii dvs. investigatori să vă puneti o altă întrebare: poate cineva care trişează prin publicaţii cvasi-invizibile, fără nimic vizibil sau la nivel decent din punctul de vedere al standardelor internaţionale, să aibă vreun rol, orice rol, într-o asemenea entitate cum este CNATDCU, chiar fără să fi plagiat? CNATDCU ar trebui să fie alcătuit doar din lume academică respectată INTERNAŢIONAL în domeniul ei, fără «pete» academice sau etice”, a susţinut Sebastian Buhai, cercetător asociat la Swedish Institute for Social Research din cadrul Stockholm University.
Cel mai categoric este profesorul universitar Dorin Isoc: „CNATDCU se dovedeşte un instrument artificial şi artificios. În loc să joace rolul unei organizaţii profesionale, este un tribunal popular care produce grave efecte în mediul academic.”
(Sursa: crji.org)
