Cei 385 de salariați de la RAFO Onești, care mai lucrează în prezent în rafinărie, protestează marți, în fața sediului administrativ, acuzând conducerea unității că nu înaintează actele de disponibilizare colectivă și intrare în faliment a firmei.
Potrivit liderului de sindicat Ion Marian, angajații nu și-au mai primit salariile din luna ianuarie, iar din februarie bunurile rafinăriei se află sub sechestru.
„Angajații nu și-au mai primit salariile din luna ianuarie, iar din februarie bunurile RAFO se află sub sechestru instituit de instanță în urma unei cereri formulate de un acționar minoritar. Din această dimineață (marți — n.r.), RAFO nu mai are nici curent electric, furnizarea fiind sistată pentru neplata de mai bine de trei luni a facturilor către furnizor. Acest fapt, au atenționat salariații astăzi în cadrul mitingului, pune în pericol instalațiile aflate în conservare de mai bine de patru ani. Acestea puteau fi repuse în funcțiune rapid tocmai pentru că se află într-o stare bună și pretabilă la redeschiderea producției în cazul în care patronatul ar decide, a spus, conform Agerpres, Ion Marian.
În acest an, RAFO a fost vândut de două ori. Inițial, acționarul principal PETROCHIMICAL INDUSTRY Viena, aparținând omului de afaceri Iacov Goldovsky, a cedat pachetul majoritar către un investitor din Republica Moldova, care a renunțat apoi la contract, iar din luna iulie l-a cedat omului de afaceri belgian Daniel Goldenberg. Acesta, conform declarațiilor protestatarilor și președintelui Consiliului de Administrație al RAFO, Miroslav Dermenjiev, nu a mai dat niciun semn că ar intenționa să repună unitatea în producție.
Intrarea în faliment și disponibilizarea personalului ar permite salariaților să obțină plăți compensatorii, restanțele salariale începând din ianuarie 2016 și intrarea în șomaj. Exact aceste cereri le formulează protestatarii de la RAFO care solicită conducerii un protocol scris în această privință.
(Sursa: libertatea.ro)