Gestul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a ocolit coada de la Serviciul permise auto, a reapărut în memoria unei doctoriţe care a folosit un limbaj agresiv la adresa unui senator ce a vrut să evite aglomeraţia din spital.
Doctoriţa de la Urgenţa Spitalului Judeţean Argeş a a avut curajul să înfrunte un politician care nu dorea să aştepte la coadă care se formase înaintea lui.
Conform universulargesean.ro, un senator de Vâlcea a ajuns cu mama sa la spital şi a sunat o cunoştinţă pentru a interveni la conducerea spitalului, sperând că va intra mai repede, înaintea altor oameni care poate erau într-o situaţie şi mai gravă.
Din păcate pentru senatorul PSD de Vâlcea, doctoriţa de la Urgenţă nu a fost de acord cu ordinele venite de la conducere şi a folosit un limbaj vulgar la adresa senatorului: „Mă, fir-aţi ai dracului voi de nenorociţi, şi aici procedaţi ca politicienii, faceţi trafic de influenţă? Să nu vă prind că vreti să intraţi în faţă…!”.
Când a văzut cum este întâmpinat, senatorul de Vâlcea şi-a luat mama şi a plecat către alte unităţi sanitare.
(Sursa: EVZ.ro)