Vanilla Skype, primul spectacol de teatru cu casting pentru spectatori, se joacă sâmbătă în Iași

0
173

Turneul național de teatru Vanilla Skype ajunge sâmbătă, pe 10 septembrie, în Iași, la Teatrul Național Vasile Alecsandri. Spectacolul va beneficia de două reprezentații – de la ora 17:00 și de la ora 20:30, iar biletele sunt disponibile la casieria teatrului. Cei care și-au cumpărat bilete au putut beneficia de unul dintre cele mai bune zece locuri din sală, dând o probă de casting pe Skype, cu marele actor român Marcel Iureș. Acesta face parte din distribuția de excepție a spectacolului realizat după o piesă scrisă de Cătălin Ștefănescu, alături de Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Alexandru Ion, Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel.

 

A lua parte la un spectacol devine în sine o experiență artistică desăvârșită cu VANILLA SKYPE, un proiect atipic care depășește granițele clasice ale teatrului. Mai întâi au existat actorii și abia apoi au apărut personajele și textele. Iar amestecul inedit de povești paralele și emoții în cadrul piesei scrise de Cătălin Ștefănescu setează premisele pentru o implicare autentică din partea spectatorului. Astfel, Vanilla Skype devine primul spectacol din România în care pasionații de teatru au avut posibilitatea de a participa la un casting pentru a-și câștiga scaunul în sală și pentru a fi oamenii potriviți, la locul potrivit.

 

„Turneul Vanilla Skype e un prilej minunat de a călători în cinci orașe și de a întâlni un public în fața căruia rareori avem șansa de a juca. Așteptăm cu mare emoție fiecare reprezentație. Le propunem spectatorilor noștri o formulă de spectacol care se bazează pe spunerea unor povești, într-un spațiu mic, unde întâlnirea între actori și public se face într-o atmosferă mai intimă decât cea a sălii clasice. Și e o experiență diferită de fiecare dată, dar întotdeauna vie și generatoare de dorința de a o repeta, un moment magic pe care îl trăim împreună cu spectatorii noștri”, afirmă Cătălin Ștefănescu, autorul textului și regizorul spectacolului Vanilla Skype.

 

Vanilla Skype este un eveniment teatral inedit nu doar prin prisma castingului pentru spectatori, ci și datorită particularității piesei puse în scenă. Textul a fost scris de Cătălin Ștefănescu special pentru actorii din distribuție, ceea ce aduce în prim plan un aspect de multe ori neglijat în teatrul românesc actual – strânsa colaborare dintre dramaturg și actori. Mai mult decât atât, proiectul Vanilla Skype reprezintă o materializare artistică a unui parteneriat început în urmă cu aproape 10 ani, în cadrul Festivalului Național de Teatru Tânăr Ideo Ideis, și reunește trei generații de artiști – Marcel Iureș,  Andi Vasluianu, Medeea Marinescu, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, cărora li se adaugă mai tinerii Alexandru Ion, Mircea Postelnicu și Vladimir Purdel.

 

Patru pacienți care discută pe Skype cu psihoterapeutul lor, doi muncitori care analizează cu mult umor „gramatica” lumii și a existenței, un detectiv confuz venit parcă din filmele anilor ’40 și patru actori care participă la un casting – toate aceste personaje își topesc realitățile într-o poveste-mozaic despre uriașa putere a narațiunii și despre completa neputință a naratorului.

 

Cei care și-au cumpărat bilet pentru spectacolul Vanilla Skype s-au putut înscrie la castingul pentru cele mai bune locuri din sală accesând contul de Skype – Vanilla Skype Teatru. După ce au precizat orașul și ora

reprezentației la care vor participa și au răspuns la un set de întrebări elementare, aceștia au avut șansa de a primi unul dintre cele mai bune 10 locuri rezervate special pentru ei pe rândurile din față ale sălii. Detalii pe pagina de Facebook Vanilla Skype.

 

Turneul Vanilla Skype, susținut de BRD – Groupe Société Générale, are loc în perioada 2-10 septembrie în cinci orașe mari din țară. Programul turneului include 2 reprezentații – de la ora 17:00, respectiv 20:30 – în fiecare dintre orașele incluse în turneu.

 

 

Ploiești

2 septembrie, 17:00 și 20:30

Teatrul Toma Caragiu

 

Craiova

4 septembrie, 17:00 și 20:30

Teatrul Național Marin Sorescu

 

Piatra Neamț

7 septembrie, 17:00 și 20:30

Teatrul Tineretului

 

Bacău

8 septembrie, 17:00 și 20:30

Teatrul George Bacovia

 

Iași

10 septembrie, 17:00 și 20:30

Teatrul Național Vasile Alecsandri

 

Pentru Iași, pasionații de teatru își pot rezerva sau achiziționa bilete de la casieria Teatrului Național Vasile Alecsandri între 12:00 – 17:00 în fiecare zi până pe 10.09.2016.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments