Ieșeanca Vasilica Tătaru, premiul I la Festivalul Crizantema de Aur

0
3192

@ Vasilica Tătaru:  “La Târgoviște, am avut onoarea  de a cânta alături pe scenă  de cea mai bună voce a țării, Daniela Vlădescu”

Cea mai îndrăgită cântăreață de muzică populară din zona Moldovei, și nu numai, Vasilica Tătaru, a obținut recent, la Târgoviște, în cadrul Festivalului Național  de Romanțe “Crizantema  de Aur”, premiul I la Secțiunea Creație și Premiul Special pentru Interpretare,  fiind aplaudată la scenă deschisă de toți iubitorii de folclor.

În cadrul Festivalului Național  “Crizantema de Aur”, care a avut loc la Tîrgoviște, în perioada 20 – 22 octombrie 2016, cea mai iubită cîntăreață din Moldova, Vasilica Tătaru, a impresionat publicul din zonă cu timbrul său vocal unic și melodiile bine alese, care au pătruns direct în sufletele și în inimile oamenilor.  După o evoluție mai mult decât profesionistă, ce i-a adus admirație și respect din partea juriului, dar și a celor prezenți la festival, ieșeanca noastră a fost răsplătită cu două premii importante. Premiul Special al Primăriei Târgoviște și Dâmboviței, plus premiul I la Secțiunea Creație, unde au participat unii dintre cei mai recunoscuți și iubiți compozitori de folclor și romanțe. “Sunt foarte bucuroasă și deosebit de onorată de premiile oferite la Tîrgoviște. Este ca o recunoaștere a muncii și a efortului meu.  La Creație, au participat doar adevărații profesioniști, cîntăreți și compozitori adevărați. Am avut cinstea și onoarea de a cînta pe aceeași scenă cu cea mai bună voce a României, Daniela Vlădescu.  Am interpretat piesa “Când ai albit iubite”, aparținînd îndrăgitului compozitor Constantin Bardan, un adevărat profesionist în materie. Fiecare compozitor în parte a participat la festival, reprezentând un artist profesionist care să-i poată pună în valoare compoziția”, a declarat Vasilica Tătaru.

Festivalul Crizantema de Aur de la Târgoviște din acest an a fost cel de-al  49-lea festival organizat în România. Manifestarea este, de altfel, una dintre cele mai longevive din țară. În competiție au fost înscriși 14 concurenți. Ediția din acest an a fost structurată pe trei mari secțiuni: concursul de interpretare, concursul de creație, și nu în ultimul rând, recitalurile extraordinare.  Printre cei care au susținut recitaluri de excepție la festival s-au numărat  Daniela Vlădescu, Bianca Ionescu, Matilda Pascal Cojocărița și Alina Mavrodin. Festivalul a fost organizat de CL Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Teatrul Tony Bulandra Târgoviște. Noutatea din acest an a fost desfășurarea festivalului sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Nicu SAMSON

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments