Schimbarea puterii în PSD a dat naștere la o adevărată revoluție în ceea ce privește listele de candidați pentru Parlamentul României. Din cei opt parlamentari social democrați aleși pe listele USL în 2012 este posibil ca nici unul dintre ei să nu se mai regăsească pe locuri eligibile în 2016. În schimb, își fac apariția nume noi, nu numai pentru publicul larg ci chiar și pentru membrii PSD. Dacă în trecut nominalizările se aflau în pixul fostului primar Gheorghe Nichita, astăzi decizia privind candidaturile aparține tuturor dar și nimănui. Nimeni nu știe exact sau nu vrea să spună cine are decizia finală. În schimb, un singur lucru este cert: se vrea aplicarea codului de integritate care, în traducere liberă, înseamnă dispariția persoanelor cu probleme penale sau morale.
Așa că se vorbește mai mult de cine nu o să fie pe liste decât despre numele celor care candidează.
Senatul, mireasa fără pretendenți
Consilierul local Florin Boca pare că a tras lozul câștigător. Conform informațiilor deținute până în acest moment, Boca se va afla pe unul dintre locurile eligibile la Senat, respectiv poziția 1 sau 2. Făcând parte din garnitura nouă de la PSD, consilierul local are susținerea președintelui Mihai Chirica, fiind perceput ca unul dintre oamenii de bază din echipa actualului primar al Iașului.
”Deocamdată nu este nimic stabilit oficial. Eu mi-am exprimat intenția de a candida la Senat. Au fost mai multe discuții în interiorul partidului și până la momentul actual nu s-a stabilit ordinea pe aceste liste. Organizația mă susține și sper să fiu validat de către conducerea centrală pentru una din primele două poziții de la Senat” a declarat Florin Boca.
În afara locului deja antamat de Boca, lista de la Senat este în ceață totală din lipsă de pretendenți eligibili conform codului de integritate. Până în momentul de față mai erau doar trei pretendenți pentru un loc pe lista de la camera superioară a Parlamentului: Romeo Olteanu, Sorin Lazăr, Florin Constantinescu. Toți trei cu probleme penale, Sorin Lazăr fiind deja condamnat definitiv intr-unul dintre dosarele penale în care este implicat. Din cei trei, doar Constantinescu mai are șanse să se regăsească pe liste, deși problemele cu justiția atârnă greu în luarea deciziei la centru. Pentru listele de la Senat era așteptat să-și depună candidatura și vicepreședintele Consiliului Județean Victorel Lupu, însă acesta nu a făcut nicio solicitare în acest sens și nici nu a participat la ședințele în care s-au stabilit listele cu propunerile ce vor fi trimise la București.
”Din câte știu eu, domnul Lupu își va depune candidatura pentru Senat, are și susținerea primarilor din județ și cred că va avea o poziție eligibilă. Știu că s-au înscris mai mulți în această competiție, dar deciziile de validare a candidaturilor trebuie să țină cont de codul de integritate, ceea ce inseamnă că persoanele condamnate sau cu probleme penale nu au ce cauta pe liste” a declarat președintele Consiliului Județean, Maricel Popa.
Două paie la trei măgari
La Camera Deputaților agitația este mult mai mare. Până la momentul vorbirii, două nume sunt certe: inspectorul general școlar Camelia Gavrilă, care va deschide lista, și doctorul Tudor Ciuhodaru care se va afla pe poziția a doua.
”Vă pot confirma două nume certe: Camelia Gavrilă și Tudor Ciuhodaru vor fi pe primele două poziții la deputați. Decizia privind configurația listelor se ia la Iași, în cadrul filialei. Mai multe nu vă pot spune momentan pentru că nu avem încă o decizie definitivă” a declarat primarul Mihai Chirica, președintele PSD Iași.
Nu mai puțin de opt persoane își dispută cele 3 – 4 poziții eligibile rămase: deputatul Sorin Iacoban, consilierii județeni Cristian Stanciu, Vasile Câtea, Mihaela Ivancia și Silviu Macovei, președintele organizației de tineret Bogdan Cojocaru, vicepreședintele ANRSC, Bogdan Alexa și fostul viceprimar al municipiului Pașcani, Vasile Axinte.
Surse din cadrul filialei dau ca sigure două mari surprize: Bogdan Cojocaru și Silviu Macovei. Președintele Organizației de Tineret este susținut de primarul Mihai Chirica, Cojocaru facând parte din echipa de tineri cu care actualul președinte al PSD Iași vrea să conducă filiala în următorii ani, în timp ce Silviu Macovei este susținut de Marcel Popa.
Consilierul județean Vasile Câtea pare a fi și el in pole-position pentru un loc câștigător fiind agreat atât de Mihai Chirica cât și de Maricel Popa.
”Există mai multe propuneri și autopropuneri pentru Camera Deputaților pentru că aici ar fi mai multe poziții eligibile. Eu susțin candidatura unor persoane care știu că au muncit pentru partid în județ și au fost aproape de primarii noștrii”, a mai precizat Maricel Popa.
Stanciu și Iacoban în stand-by
Conform calculelor hârtiei, PSD poate obține la aceste alegeri 5 deputați direct și încă 1 loc sau maxim 2 locuri la redistribuire, funcție de numărul de voturi și coeficientul electoral, locul șapte pe liste fiind considerat semi-eligibil. Dacă la Senat se știe clar că aplicarea codului lovește în actualii senatori, la Camera Deputaților se vorbește de îndepărtarea actualului deputat Sorin Iacoban, care, chiar dacă nu are probleme penale, a fost implicat în unele scandaluri mediatice jenante. Din câte se pare, fondul problemei în cazul deputatului Iacoban ar fi apropierea de Victor Ponta și de Valeriu Zgonea, ambii fiind considerați inamicii actualului șef al PSD, Liviu Dragnea.
Într-o situație similară se află și Cristian Stanciu. Consilierul județean este perceput ca fiind în continuare omul fostului număr unu din PSD, Gheorghe Nichita. Aflat intr-o continuă luptă în filială atât cu primarul Mihai Chirica cât și cu președintele CJ, Maricel Popa, Stanciu are nevoie de un miracol pentru a fi nominalizat pe o poziție eligibilă la Camera Deputaților.