Se întâmplă uneori să stai la o bere cu amicii şi unul dintre ei, ceva mai încins şi mai însetat să nu lase pe nimeni să vorbească. Nu-l interesează nici un argument, indiferent din partea oricui ar veni, iar atunci când cineva insistă totuşi să se facă auzit, ridică tonul, doar să-l acopere pe cel care ar putea să-l contrazică.
Ce faci însă atunci când toţi de la masă sunt încinşi, cu motoarele turate la maxim şi extrem de gălgioşi? Pleci de la masă? |I laşi să obosească, să-şi usuce gurile şI să-şi scuipe plămânii? Nu ai cum să-I opreşti ori să-I convingi că poate lucrurile nu stau chiar cum spun ei.
De o săptămână de zile simt că stau la masă doar cu oameni beţi, scandalagii puşi pe harţă, care nu au de gând să asculte pe nimeni
Am visat să facem un ziar. Noi, o mână de ziarişti, foşti buni colegi şi chiar buni prieteni. Nu am apucat să scriem nici măcar primele rânduri din gazetă, că ameţiţii cei gălăgioşi au şi început zarva.
Eu nu am înţeles nimic. Ei, în schimb spun că da.
Mai întâi, am aflat că am fi apendicele altui ziar. Argumente s-au găsit cu duiumul, toate din filmele SF şi din cărţile cu societăţi oculte care conduc lumea.
Apoi, aflu că un partid ne-a pus o sacoşă de bani în spinare şi ne-au trimis la treabă, să facem propagandă despre înfăptuirea idealului capitalist. Cică peneleul…
A venit şi varianta cu primarul, care şi-a tras ziar, numai pentru el ca să-i sperie pe duşmani. Cică Miahi Chirica…
Toate aceste teorii şi posibilităţi nu pot să le contrazic. Nu am de unde să furnizez atâtea argumente, care oricât de bine fundamentate ar fi, nu i-ar convinge pe autorii scenariilor că bat câmpii.
Faptul că nimeni nu ne lasă să vorbim, că nimeni, cu excepţia celor de la Tele M, nu ne-a întrebat ce-i cu noi şi ce vrem de la viaţă, nu face decât să-mi întărească teoria că nu-i interesează adevărul, ci doar să se audă numai pe ei vorbind.
Omului beat este bine să-i spui că a greşit a doua zi după beţie, când se trezeşte. Mi-e teamă că unii nu se mai trezesc niciodată. Aşa este starea lor. Realitatea nu le convine şi preferă să trăiască în lumea propriilor scenarii, acolo unde ei fac şi desfac şi unde, bineînţeles, au întotdeauna dreptate.
S-ar putea ca mica mea parabolă să nu fie cu tâlc pentru unii, fapt pentru care ceva precizări suplimentare nu ar strica. M-am referit la persoane care activează în presa locală şi care, speriate sau poate doar deranjate de noua echipă a gazetei de faţă, alimentează scenarii pe care mai apoi ajung chiar ei să le creadă.
Să mă aventurez şi eu într-un scenariu? Mai bine, nu. Pare a fi meteahnă grea de care scapi cu greu.
Tudor LEAHU
