Atac dur al premierului slovac la adresa jurnaliştilor

0
91

Declaraţia controversată a premierului slovac a venit după ce jurnaliştii l-au întrebat despre acuzaţiile legate de încălcarea legislaţiei achiziţiilor publice în organizarea evenimentelor culturale, care au marcat preluarea preşedinţiei rotative a UE de către Bratislava, transmite Reuters.

 

Robert Fico este cunoscut pentru relaţiile sale tensionate cu presa slovacă, care a adoptat o poziţie critică la adresa executivului de la Bratislava. De asemenea, premierul refuză în mod repetat să răspundă la întrebările adresate de anumiţi jurnalişti şi chiar a lansat procese împotriva unor reprezentanţi ai mass-mediei.

 

La conferinţa de presă de miercuri, liderul slovac s-a arătat revoltat de întrebările jurnaliştilor cu privire la acuzaţiile lansate de Zuzana Hlavkova şi de Transparency International.

 

„Unii dintre voi sunteţi oameni mizerabili, nişte prostituate anti-slovace. Şi îmi susţin aceste declaraţii. Voi nu informaţi, ci doar vă luptaţi împotriva executivului“, a declarat prim-ministrului Slovaciei.

 

Robert Fico a explicat că respectivele acuzaţii de încălcare a legislaţiei achiziţiilor publice reprezintă o încercarea de denigrare a preluării preşedinţiei rotative a UE de către Slovacia.

 

Zuzana Hlavkova a făcut parte dintr-o echipă a ministerului de Externe, care era însărcinată cu organizarea unor evenimente culturale pentru a marca preluarea preşedinţiei europene de către Bratislava.

 

De asemenea, aceasta şi-a acuzat superiorii ierarhici că au forţat-o să ignore legislaţia achiziţiilor publice şi să colaboreze în schimb cu o agenţie de organizarea de evenimente, care a fost desemnată de formaţiunea de guvernare Smer.

 

Hlavkova şi Transparency International au susţinut că evenimentul muzical care a marcat preluarea preşedinţiei europene a fost organizat fără un proces de achiziţii publice, iar costurile de organizare au fost supraevaluate.

 

Autorităţile slovace nu au comentat acuzaţiile formulate împotriva executivului.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments