Cine îl mai poate opri pe Trump ? Preşedintele ales renunţă la afaceri pentru a evita conflictul de interese

0
83

Trump a spus că procedurile birocratice au început deja şi a adăugat că va susţine o amplă conferinţă de presă în data de 15 decembrie, la New York, pentru a detalia ce se va întâmpla cu afacerile şi proprietăţile sale. La conferinţă vor lua parte şi ceilalţi membri ai familiei Trump, notează Reuters.

 

Un senator american cere Colegiului Electoral să ia o decizie fără precedent. Să nu respecte votul din 8 noiembrie şi să nu îl voteze pe Donald Trump drept preşedinte al SUA, pe 19 decembrie când este programată reunirea electorilor. Motivul: magnatul trebuie mai întâi să îşi rezolve conflictele de interese.

 

Potrivit congresmanului, un articol din Constituţia Statelor Unite precizează faptul că nicio persoană care deţine companii sau trusturi nu poate accepta funcţia de preşedinte fără acordul Congresului. 

 

Procedura alegerii liderului de la Casa Albă presupune ca pe baza votului popular, Colegiul electorilor din toate statele americane să voteze preşedintele. În mod normal, Donald Trump ar trebui să se instaleze la Casa Albă la jumătatea lunii ianuarie.

 

Senatorul american care îi cere lui Donald Trump să-şi rezolve conflictele de interese înainte de a fi votat oficial preşedinte de către Colegiul Electoral vrea să înainteze o rezoluţie în acest sens în Congresul de la Washington.

 

„Această rezoluţie este menită să prevină o criză sau orice alte neînţelegeri legate de compatibilitatea acţiunilor preşedintelui cu Constituţia SUA. Dacă nu va lua măsurile corespunzătoare, interesele financiare internaţionale ale domnului Trump riscă să încalce Constituţia”, susţine senatorul democrat Ben Cardin.

 

Având în vedere că ambele Camere ale Congresului sunt controlate de republicani şansele ca rezoluţia să fie votată sunt foarte mici. De altfel, congresmenii democraţi spun că, deşi sunt în minoritate, vor încerca să-l tragă la răspundere pe preşedinte în cazul în care vor constata conflicte de interese în cazul acestuia.

 

Trump a spus că procedurile birocratice au început deja şi a adăugat că va susţine o amplă conferinţă de presă în data de 15 decembrie, la New York, pentru a detalia ce se va întâmpla cu afacerile şi proprietăţile sale. La conferinţă vor lua parte şi ceilalţi membri ai familiei Trump, notează Reuters.

 

Preşedintele ales deţine un imperiu de miliarde de dolari, cu 144 de companii active în 25 de ţări de pe întreg globul, din Canada până în China, Filipine, Turcia, Arabia Saudită sau Emiratele Arabe Unite. Cum afacerile lui Donald Trump sunt atât de diverse, se pune întrebarea dacă nu cumva deciziile pe care le va lua nu vor viza chiar domeniile companiilor sale.

 

Norman Eisen, consilier pe probleme de etică al lui Barack Obama: „De fiecare dată când va avea de-a face, în străinătate, cu un aliat sau cu un inamic, într-o ţară unde are interese economice, va apărea întrebare cum intră în conflict interesul său financiar personal cu interesele naţionale ale Statelor Unite”.

 

Preşedintele ales Donald Trump a promis că atunci când va veni la Casa Albă nu se va mai implica în afaceri, ci va lăsa imperiul său financiar pe mâinile copiilor.

 

Pot să voteze electorii pentru cine doresc?

 

În unele state, legea cere ca electorii să voteze în acelaşi fel ca majoritatea populaţiei statului respectiv. Partidele politice din unele state cer, de asemenea, ca electorii să-şi dea sprijinul în mod oficial pentru candidatul lor prezidenţial, ca o condiţie prealabilă la intrarea lor în Colegiul Electoral.

 

Unora dintre electori li se permite să nu ţină seamă de candidatul politic al propriului partid şi să voteze pentru un altul. Dar o asemenea situaţie se produce extrem de rar şi, în timpurile recente, nu a avut un impact semnificativ asupra rezultatelor alegerilor.

 

 

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments