FOTO Valea Zalanului, o incursiune in satul de la capat de asfalt, unde printul Charles revine in fiecare primavara

0
252
In 1998, cand Charles, Print de Wales, vizita pentru prima oara Romania, anul scandalului Tigareta, dar si al primelor mari privatizari, nimeni nu banuia ca Alteta Sa va face, cativa ani mai tarziu, lobby pentru tara noastra si chiar va cumpara mai multe proprietati aici. In judetul Covasna, la 70 de km de Sfantu Gheorghe, in satul Valea Zalanului, se afla „coltul de rai” unde mostenitorul coroanei britanice petrece cateva zile in fiecare an, in restul timpului casele printului fiind deschise publicului. Incluse in topul „celor mai bune paradisuri private” de catre revista Vanity Fair, casele de oaspeti ale printului sunt o atractie pentru multi turisti straini care parcurg sute de kilometri pentru a petrece o noapte regala in Romania.

Ca sa ajungi in Valea Zalanului, satul de “la capat de asfalt”, unde cei doar 120 de locuitori isi duc viata simplu, in case mici pictate in albastru si pastrate din generatie in generatie, trebuie sa treci prin „tinutul padurilor”. Cu fiecare minut in care te afunzi in paduri –  pentru ca la tara oamenii nu masoara drumul in kilometri, ci in timpul parcurs – te desparti de realitatea cotidiana si pasesti intr-o cu totul alta lume, una parca desprinsa din povestile pe care le citeam cand eram copii.


Foto: Alex Boghian

In Valea Zalanului sau „Valea Zapacitului”, cum o numesc localnicii, notiunea de timp pare sa dispara. Un loc unde internetul si Facebook-ul par niste lucruri desprinse din filmele science fiction pentru cei mai multi din sat, iar semnalul la telefon a lipsit pana de curand. O singura retea are acoperire in zona, insa localnicii sunt suparati ca antena este instalata chiar la intrarea in sat, afectandu-i imaginea. Asa ca fac demersuri pentru a muta antena respectiva.

In prezent, la scoala din sat studiaza sapte copii, iar la gradinita unul singur. Aici nu a mai fost un botez de acum cinci ani, iar o nunta de mai bine de un deceniu. Asta pentru ca cei mai multi dintre tineri parasesc acest sat aflat la „capat de lume” in favoarea unei vieti la oras.

Barna Preda este unul dintre putinii care a ales sa ramana in locul unde s-a nascut. Are 24 de ani si a infiintat primul muzeu din sat, Muzeul Satului, chiar in casa unde s-au nascut si au copilarit el si bunicul sau.


Barna Preda / Foto: Alex Boghian

Stramosii lui Barna au cumparat terenul pe care au gospodaria de la familia Kalnoky.

In 1694, familia Kalnoky din Valea Crisului construia in Valea Zalanului prima glajerie (fabrica de sticla) din Transilvania, pe care a inchiriat-o ulterior unor greci si sasi. Suparati ca acestia nu tineau cont de nevoile celor care au lucrat la fabrica, localnicii i-au dat foc. In fabrica familiei Kalnoky a fost confectionata sticla pentru ferestrele Bisericii Negre din Brasov si a bisericii Sf. Mihail din Cluj-Napoca.


Muzeul Satului, Valea Zalanului / Foto: Alex Boghian

In sat sunt doua biserici, dintre care una este ortodoxa, dar nicio farmacie, cel mai apropiat spital fiind la Sfantu Gheorghe, povesteste unul dintre localnici, Karoly Balogh.

Dintre cei 120 de locuitori doar unul singur este roman, o femeie ortodoxa. Preotul din Malnas, un sat din apropiere, vine o data pe luna in Valea Zalanului pentru a tine slujba de duminica.

„Mancat bine, dormit bine, sculat mort. Tine popa ceremonia”
, glumeste Karoly.

El munceste la casele de oaspeti ale printului Charles de mai bine de sapte ani si este o adevarata vedeta a satului. Cu un spirit de entertainer cum rar vezi in emisiunile de umor difuzate la televizor, Karoly Balogh povesteste cu patos, spune bancuri si canta din toti rarunchii. El este cel care ii insoteste in drumetii pe turistii care ajung in Valea Zalanului.

„Cei care se intorc la noi ma solicita pe mine in mod special ca sa-i plimb cu caruta”.

In functie de persoana care il intreaba Karoly Balogh spune ca are fie 49, fie 18 ani. 


Foto: Lucian Muntean

„Pentru dumitale am 18 ani ca sunteti mai juna”, imi spune.

  • Cum a ajuns Printul Charles in Valea Zalanului

Printul Charles a pus piciorul in Valea Zalanului in primavara anul 2008. Aflat intr-o vizita la contele Tibor Kalnoky, pe care obisnuieste sa-l viziteze o data pe an, atunci cand petrece cateva nopti la casele de oaspeti de la Miclosoara ale acestuia, a fost intrebat cum se simte la intr-una dintre proprietatile pe care le detine in Transilania. Contele este administratorul proprietatilor din Romania ale printului Charles.

  • Printul a mers 18 kilometri pe jos pentru a descoperi Valea Zalanului

„Printul a spus ca si-ar dori un loc mai aproape de natura, undeva intr-un sat cu multe pajisti si florI, iar in timp ce povestea descpre cum  ar trebui sa arate locul sau ideal,  eu imi spuneam ca stiu un asemenea loc. Asa ca intr-o zi am pornit pe jos de la Miclosoara, am luat si o caruta cu cai cu noi si am mers o zi intreaga, 18 kilometri. Am ajuns printre serpentine, chiar pe dealul de unde se vedea casa total darapanata de care s-a indragostit printul”, spune Contele Tibor Kalnoky.


Contele Tibor Kalnoky / Foto: Alex Boghian

Fiind un suporter pasionat al zonelor de la tara si un botanist amator, printul de Wales a descoperit atunci o zona rurala idilica, in mare parte disparuta din Marea Britanie.

Mostenitorul coroanei britanice a cumparat trei case in acest „colt de rai”, pe care le-a renovat traditional astfel incat sa fie pastrata autenticitatea locului. Desi mobilierul iti da impresia ca e vechi de sute de ani, nu lipseste confortul: parchet incalzit, cate o soba in fiecare camera si o  baie regala. In plus, interioarele imbina o colectie de obiecte tradiţionale, de la sticle realizate in glajeria contelui Colnaky, cu piese de mobilier restaurate si tablouri alese de Alteta Sa.


Foto: Lucian Muntean

In camera cu numarul doi isi petrece noptile printul Charles atunci cand vine in Valea Zalanului. 118 euro (2 persoane) costa o noapte in camera regala, unde puteti vedea imagini inainte si dupa restaurare, cartile pe care le citeste printul, palariile sale, dar si un portret cu Regina Angliei.


Foto: Lucian Muntean

La casele de oaspeti ale mostenitorului coroanei britanice sunt 14 locuri de cazare, impartite in sapte camere, iar masa o veti lua intr-un fost grajd transformat zona de living, dining si bucatarie.


Foto: Alex Boghian

  • Cum se vede Valea Zalanului in presa straina

„Satul Valea Zalanului, este traditional fara a parea invechit, este stilat fara a fi ostentativ. Iar regiunea in care e localizat trebuie sa fie una dintre cele mai frumoase, pastorale si fascinante din Europa”,  spune jurnalistul britanic Andrew Bridge intr-un reportaj realizat pentru publicatia britanica The Telegraph, in care „calca pe urmele printului de Wales”.

Datorita printului Charles, Valea Zalanului, sau Zalanpatak, a ajuns si in Daily Mail care noteaza ca „la patru ore nord-vest de Bucuresti, la poalele Muntilor Carpati, se afla un fost grajd reamenajat, cu insemnele regale (pene) ale prinţului de Wales, pictate pe cosurile de pe acoperis”.

Vanity Fair include proprietatea printului in topul „Celor mai bune paradisuri private”.


Foto: Alex Boghian

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments