“Iașul de ieri și de azi”, expoziţie de pictură la Palatul Roznovanu

0
169

[ad_1]

Prin trecutul lui, prin oamenii, viaţa culturală, știinţifică și de învăţământ, orașul celor șapte coline va rămâne veșnic în istoria ţării și a acestei părţi a Europei.

Rămîne în istorie prin operele realizate de mari cronicari și scriitori care au locuit sau au vizitat această cetate a culturii românești.

În scrierile lor, cronicarii au prezentat orașul nostru încă de la întemeierea lui, apoi în cursul timpului prozatori și poeţi au descris orașul nostru cu clădirile, monumentele, cu oamenii și evenimentele importante petrecute.

În perioada interbelică Bogdan, N. Iorga, I. Teodoreanu sau Șuţu, apoi după război Aurel Leon și George Lesnea au consemnat în cărţile lor întâmplări, personalităţi și construcţii ieșene.

Noii cronicari ai Iașului Mitican, Ostap, Maftei, Busuioc sau Timofte au prezentat cu talent și dragoste Iașul patriarhal, cultural, artistic și știinţific, realizând o frescă a unui oraș care a avut și va avea un cuvânt de spus în istoria României.

În decursul timpului Iașul a fost prezentat și de artiști plastici renumiţi, Paladi, Cămăruţ, Boușcă, Agafiţei, Dan Hatmanu în perioada dintre cele două războaie mondiale și după, au evidenţiat frumuseţile ”dulcelui tîrg al Ieșilor”.

În zilele noastre pictori valoroși au realizat opere de artă care au pus în evidenţă Iașul de ieri și de azi. Cu prilejul Zilelor Iașului, de Sfânta Parascheva, a fost organizată în cadrul Primăriei Municipiului Iași, în Palatul Roznovanu, o expoziţie de pictură intitulată „Iașul de ieri și de azi în pictura contemporană”, tocmai pentru a evidenţia prin arte plastice Iașul etern[i].

Unii din cei mai talentaţi pictori ieșeni contemporani au expus tablouri cu imagini inedite, pline de farmec, de o valoare artistică deosebită. Au expus artiști valoroși care fac cinste Iașului: Constantin Tofan, Valeriu Gonceariuc, Eugen Mircea, Bogdan Bârleanu, Florin Morun, Felix Aftene, Mihai Coţovanu, Gabriel Gheorghiu prezintă colţuri pitorești ale orașului nostru, peisaje din jurul Iașului, dar și case ce amintesc de anii interbelici.

Toţi acești artiști au în comun dragostea faţă de urbea noastră și preocuparea permanentă de a reda în operele lor aspecte ale orașului.

Prin creaţiile lor, imaginea Iașului va rămâne permanent în atenţia contemporanilor dar și a celor care ne vor urma.

Dr. Victor BEJAN

[i][i] Deschisă în perioada 10-20 octombrie. Curatorul expoziției: dr. Victor Bejan.

[ad_2]

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments