ORA 11.00 Au trecut patru ore de la deschiderea urnelor. Până acest moment, au votat peste 420.000 de alegători (14,8%). Peste 17.000 de moldoveni au votat în străinătate.
ORA 10.15 Potrivit preşedintei Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, mai activi până la ora asta, la vot, sunt bărbaţii. Cei mai mulţi alegători care s-au prezentat la urne sunt în raionul Rezina, iar mai pasiv participă la vot alegătorii din raionul Nisporeni. Segmentul de vârstă cel mai activ la urne este, la fel ca în primul tur, de 56-70 de ani. Cei mai pasivi continuă să fie tinerii de 18-25 de ani şi bătrânii de peste 71 de ani. Până la ora 10.15, s-au prezentat la urne peste 280.000 de alegători, ceea ce înseamnă aproximativ 10% din totalul persoanelor cu drept de vot înscrise pe listele electorale.
Dacă în urmă cu două săptămâni femeile erau cele mai active, de data aceasta femeile s-au prezentat la vot în proporţie de aproximativ 48%. Bărbaţii au ieşit în număr mai mare la vot (52%). La fel ca în primul tur, tinerii cu vârsta de până la 25 de ani nu par să se fi mobilizat, până la ora 10.00 ieşind la vot în proporţie de aproximativ 7%. Categoria cu cei mai numeroşi votanţi este cea a cetăţenilor cu vârsta cuprinsă între 56 şi 70 de ani (aproximativ 38%).
Primul moldovean care şi-a exercitat dreptul de vot a pus ştampila pe buletin la ora 1.27 (ora Moldovei), într-o secţie de votare deschisă în Beijing.
Alegeri Republica Moldova, turul doi. Băsescu: Am votat pentru apropierea de România!
ORA 9.05 Prezenţa la vot: peste 104.000 de alegători (3,71% din numărul celor înscrişi pe listele electorale). În străinătate au votat peste 4.000 de moldoveni.
Alegeri Republica Moldova, turul doi. Probleme la două secţii în Portugalia
ORA 9.00 Comisia Electorală Centrală (CEC) a dispus retipărirea buletinelor de vot pentru două secţii de votare din Portugalia. Această necesitate a apărut după ce bagajul pentru două din cele patru secţii de votare a fost declarat pierdut de către compania transportatoare. Pentru secţiile de votare nr. 1/382 din Lisabona şi nr.1/385 din Setubal au fost retipărite câte 3.000 de buletine de vot.
ORA 8.55 Potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale, până la ora 8.25 s-au prezentat la vot peste 60.000 de cetăţeni, ceea ce reprezintă puţin peste 2% din alegători.
ORA 8.50 Mai bine de 51% din cei care s-au prezentat deja la urne sunt bărbaţi. Cei mai mulţi dintre alegători, la fel ca în primul tur, sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 56 şi 70 de ani – aproape 34%, cei mai puţini sunt tinerii de 18-25 de ani – aproape 9% şi persoanele de peste 70 de ani – aproape 7%.
Alegeri Republica Moldova, turul doi. Mesajul lui Filip către viitorul preşedinte
ORA 8.30 În prima oră, au votat peste 44.000 de moldoveni. În ţară, toate secţiile de votare au fost deschise şi funcţionează în regim normal.În străinătate, până la ora 8.00 au fost deschise 37 de secţii de votare (Japonia, China, Federaţia Rusă, Azerbaidjan). Scrutinul de astăzi este monitorizat de peste 4.000 de observatori acreditaţi de CEC.
Urnele se vor închide la ora 21.00, iar primele rezultate preliminare vor fi prezentate în jurul orei 22.00.
Prim-ministrul Pavel Filip a votat la ora 8.00. La ieşirea din secţia de votare, acesta a declarat că el crede în şansa Moldovei şi în democraţie şi că speră ca viitorul preşedinte al Republicii Moldova „să se dezică de retorica electorală, să lucreze de comun acord cu Guvernul“.
ORA 7.00 Au fost deschise urnele, procesul de votare a inceput.
Proeuropeana Maia Sandu şi socialistul Igor Dodon sunt cei doi candidaţi care au ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova. Cei doi au încheiat două săptămâni agitate, în care fiecare a încercat să-şi mobilizeze electoratul şi să atragă şi mai mulţi alegători de partea sa.
Deşi ultimele sondaje îi dau mai multe şanse lui Dodon, analiştii susţin că rezultatul alegerilor de astăzi ţine extrem de mult de mobilizarea electoratului.
Alegeri Republica Moldova – turul doi. Acuze grave în campanie
Ultimele două săptămâni de campanie s-au încheiat într-o notă încordată, după cele câteva dezbateri la care au participat cei doi contracandidaţi.
Pe de o parte, Igor Dodon a lansat ideea că Maia Sandu ar fi un real pericol în ceea ce priveşte integritatea Republicii Moldova. „În faţa unui pericol evident, noi trebuie să ne unificăm forţele, iar pericolul este real. Băsescu a declarat recent, că Maia Sandu a promis în Departamentul de Stat al SUA că unica soluţie este Unirea cu România. Maia Sandu care este cetăţeancă a altui stat, care pledează deschis cu Unirea cu statul vecin. Ei au un plan foarte clar – Unirea din 2018. Noi nu trebuie să le permitem acest lucru. De aceea, stimaţi prieteni, tovarăşi, concetăţeni, noi suntem obligaţi să ne consolidăm forţele pentru duminică, 13 noiembrie”, a declarat Dodon.
Maia Sandu a scos în evidenţă rezultatul activităţii socialistului din perioada în care s-a aflat la guvernare. „Cu toţii trebuie să ne mobilizăm ca să dăm ultima lovitură acestui clan mafiot, care a venit la putere demult timp şi nu vrea să plece. Cel mai grav lucru este că Igor Dodon a încercat să ne divizeze, pentru că este mai uşor să furi într-o societate divizată. Ei asta vor să facă, să rămână în continuare la putere, să ne fure, să ne sărăcească”, a menţionat lidera PAS.