MAE: Un roman ranit in accidentul de autocar din Italia mai este internat in spital, ceilalti romani au fost externati

0
79
Un roman care a suferit rani mai grave, in urma accidentului care a avut loc pe autostrada A4 din Italia si in care a fost implicat un autocar romanesc, mai este internat, iar ceilalti sapte pasageri care fusesera transportati la spitale au fost externati, anunta Ministerul roman al Afacerilor Externe, intr-un comunicat citat de News.ro. 8 dintre cei 36 de cetateni romani, pasageri ai autocarului implicat in accident, au fost raniti si transportati la spitalele din localitatile Latisana, Palmanova si Udine.

Pentru pasagerii care nu au fost raniti, a fost asigurata asistenta necesara in vederea continuarii calatoriei spre tara, prin implicarea Ambasadei Romaniei la Roma, Consulatului General la Trieste si companiei de transport, fiind preluati de un autocar al companiei de transport.

Dintre cele opt persoane spitalizate, sapte au fost externate, iar un pasager cu rani mai grave este mentinut in continuare sub observatie medicala la spitalul din Udine, precizeaza MAE.

Conform sursei citate, toti pasagerii externati au beneficiat de facilitati de cazare puse la dispozitie de compania de transport, acestia solicitand sa ramana in Italia pana la urmatoarea cursa, care va fi organizata in cursul zilei de duminica.

Ambasada Romaniei la Roma si Consulatul General la Trieste monitorizeaza in continuare cazul, fiind pregatite sa acorde asistenta consulara necesara.

Ambasada Romaniei in Italia preciza, sambata noaptea, pe pagina de Facebook, ca, in urma accidentului care a avut loc pe autostrada A4 si in care a fost implicat un autocar romanesc, au fost persoane ranite usor, care au primit ingrijiri medicale, pasagerii fiind deja preluati de un alt autocar al firmei de transport.

„In noaptea de sambata spre duminica, la data de 27 noiembrie, a avut loc un accident in care a fost implicat autocarul unei firme de transport romanesti, care se deplasa dinspre Franta catre Romania, tranzitand Italia. Nu au fost victime in stare foarte grava, doar raniti usor, care au primit ingijiri medicale de specialitate”, scria pe contul de Facebook al ambasadei, precizandu-se ca un alt autocar al firmei a preluat pasagerii.

Conform reprezentantei diplomatice, consulul general de la Trieste, Cosmin Dumitrescu, s-a deplasat la fata locului si s-a aflat in legatura permanenta cu ambasadorul si cu Ministerul Afacerilor Externe de la Bucuresti. Ambasada a fost in contact cu conducerea firmei de transport, care s-a mobilizat rapid pentru a oferi solutii pasagerilor.

Opt persoane au fost ranite, sambata seara, dupa ce un autocar al companiei Atlassib care transporta 36 de pasageri a fost implicat intr-un accident pe autostrada A4, din Italia, intre Latisana si San Giorgio di Nogaro.

Unul dintre raniti a fost dus cu ambulanta la Udine, acesta aflandu-se in starea cea mai grava, dar fara ca viata sa ii fie in pericol, scria Messagerro Veneto.

De asemenea, patru dintre raniti au fost transportati la Latisana, iar alti trei la Palmanova, situatia lor nefiind ingrijoratoare.

Conform cercetarilor preliminare, autocarul s-a ciocnit cu o masina de teren a Protectiei Civile.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments