Cel puţin 3.000 de oameni au luat parte la manifestaţia organizată în partea asiatică a metropolei turce. Ei au aplaudat, au fluierat şi au scandat sloganuri antiguvernamentale.
„Nu vom tăcea. Nu vom asculta. Retrageţi imediat proiectul de lege“, au strigat ei.
Oamenii au fluturat pancarte pe care scria „AKP, ia mâinile de pe corpul meu“, o referire la faptul că partidul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a înaintat proiectul de lege.
Opoziţia, mai multe celebrităţi, precum şi o asociaţie care o are drept vicepreşedinte pe fiica lui Erdogan, şi-au exprimat nemulţumirile în legătură cu propunere.
La rândul său, ONU s-a declarat „foarte îngrijorată“ în legătură cu proiectul de lege. „Aceste forme abjecte de violenţă împotriva copiilor sunt infracţiuni care ar trebui pedepsite ca atare, iar în toate aceste cazuri, interesul copiilor ar trebui să prevaleze“, a declarat purtătorul de cuvânt Christophe Boulierac.
Parlamentarii turci au aprobat în primă lectură un proiect de lege care va permite achitarea bărbaţilor acuzaţi că au violat minore, dacă se căsătoresc cu victimele lor.
Proiectul va fi discutat în Parlament în a doua lectură marţi, când aleşii vor da votul final.
Dacă va fi aprobat, circa 3.000 de bărbaţi condamnaţi pentru viol de minore vor fi achitaţi.
Guvernul susţine că vor scăpa nepedepsiţi numai bărbaţii care au întreţinut relaţii sexuale cu minore fără a folosi „forţa sau ameninţările“.
Numărul cazurilor de violenţă împotriva femeilor a crescut în ultimul deceniu în Turcia. Statisticile arată că rata crimelor vizând femei a crescut cu 1400% în perioada 2003-2010.