Monica Roșu vrea să fie fată «de comitet». «Mi-ar plăcea să lucrez într-o organizație sportivă – club, comitet, nu contează»

0
248

TVR 2 a făcut o mişcare surprinzătoare şi a luat pe post de prezentatoare, începând din această toamnă, două foste sportive, campioane la gimnastică: Monica Roşu şi Sandra Izbaşa. Monica, dublă campioană olimpică în 2004 (la sărituri şi pe echipe), are pe mână “Dimineaţa de sport” şi ştirile sportive de la prânz. O sarcină care-i consumă 10 ore pe zi şi o ţine departe de iubitul ei…

Libertatea: Când şi cum a înce­put aventura ta în televiziune?

Monica Roşu: Prima experienţă datează din 2008, când am realizat nişte miniinterviuri cu fotbalişti, în care aceştia îi încurajau pe sportivii români care urmau să participe la Jocurile Olimpice de la Beijing. În 2009 am apărut în emisiunea “Formă maximă”, iar în 2011 am avut o colaborare cu GSP TV.

Pe cine admiri dintre vedetele TV deja consacrate?

Sunt mai multe. Uite, de exemplu, le admir pe Andreea Esca, pe Andreea Berecleanu… Raluca Arvat îmi place foarte mult. Dar nu încerc să le copiez. Vreau să iau şi să adaptez de la ele lucrurile bune, dar modelul meu sunt eu.

Ai ţinut lecţii de gimnastică la o şcoală privată. În prezent o mai faci?

Am renunţat în vară, când am reînceput colaborarea cu TVR. Vreau să mă concentrez pe televiziune şi să învăţ cât mai mult posibil despre această meserie. E destul de solicitant şi nu cred că aş fi putut să mă ocup şi de una, şi de alta.

Oboseala, marele dezavantaj al unui job în televiziune

Care este principalul dezavantaj al unui job în televiziune, din punctul tău de vedere?

Sunt abia la început, dar pot spune că oboseala este unul dintre ele. Poate pentru că nu sunt eu obişnuită încă, nu ştiu… Dar petrec mult timp aici în fiecare zi, de la 10 dimineaţa la 8 seara, şi nu e uşor.

Ce contează cel mai mult pentru tine la un job: salariul, flexibilitatea programului, posibilitatea de a câştiga experienţă?

Datorită performanţelor ob­ţinute în sport, sunt o persoană realizată din punct de vedere financiar. Prin urmare, banii sunt pe ultimul loc. Nu sunt ipocrită, aşa că n-o să spun că nu contează deloc, dar posibilitatea de a învăţa lucruri noi şi de a face ce-mi place este mult mai importantă.

Şi care este jobul ideal pentru tine?

Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez într-o organizaţie sportivă – club, comitet, nu contează. Şi se va întâmpla cândva.

03-foto-2

Iat-o pe Monica (centru) în 2004, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere de la Atena, cu aurul olimpic luat la sărituri

Îşi vede iubitul rar, din cauza programului încărcat

Ai o relaţie stabilă de trei ani. Te-ai gândit la nuntă?

Ne-am gândit, şi eu, şi Vlad (n.r.- prietenul ei), dar nu ne grăbim. Mai avem timp să ne căsătorim şi să facem şi copii, până o să împlinesc eu 32, 33 de ani (râde)… Important e să ne înţelegem, pentru că astfel totul va veni de la sine. Oricum, în ultima vreme, ne vedem destul de rar, din cauza programelor încărcate.

Apropo de copii: dacă ai avea, i-ai da la gimnastică?

Bună întrebare. Ce pot să spun sigur este că i-aş da să facă sport, dar nu ştiu dacă gimnastica ar fi disciplina aleasă. În primul rând ar trebui să le placă lor.

Cum comentezi recentele dez­vă­luiri despre abuzurile asupra sportivelor, care au afectat i­ma­­ginea gimnasticii în SUA şi în România?

Despre scandalul din America, în care a apărut şi numele lui Bela Karoly, nu mă pro­nunţ, pentru că nu cunosc amănunte. În ceea ce priveşte România, vorbesc din proprie experienţă şi spun că asupra mea nu s-au comis niciodată abuzuri fizice sau verbale. A, că uneori se mai striga la tine “Eşti bătută în cap!” sau “Eşti căscată? Deschide ochii!”, asta e altceva. Eu nu cred că poţi face sport de performanţă fără o bună disciplină, iar asta nu se obţine doar cu mângâieri. La urma urmei, şi o mamă îşi mai repede copilul… De­mo­craţia asta nu e mereu bună pentru noi.

I-a cerut sfatul Andreei Răducan

Andreea Răducan

Andreea Răducan

Înainte de a începe colaborarea cu TVR, Monica Roşu i-a cerut câteva sfaturi Andreei Răducan (33 de ani), altă fostă mare gimnastă a României care a lucrat ca prezentatoare de televiziune. “Am sunat-o pe Andreea, i-am explicat că am fost ofertată de TVR şi am rugat-o să-mi explice ce presupune munca de prezentatoare de televiziune”, a declarat Monica Roşu.

Citește și: Gimnaștii îngroașă rândul pocăiților! Dumnezeu ”face razie” printre sportivii români. Alin Jivan, Oana Ban sau Sabina Cojocar fac totul pentru credința lor

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments