Oana Zăvoranu s-a pozat în baie, spre încântarea fanilor care au observat imediat un detaliu interesant. Cu părul negru și ondulat, vedeta a făcut senzație în mediul virtual.
Oana Zăvoranu s-a pozat în baie și le-a arătat admiratorilor, noua schimbare de look, dar și cum arată baia ei după renovare. „Frumos albastrul din baie”, „Ce bine îți stă așa”, „Te prinde noul look”, au fost câteva dintre comentariile fanilor.
Oana Zăvoranu s-a pozat în baie și nu este prima dată când face asta
Oana Zăvoranu a reușit să își mențină silueta de-alungul timpului, motiv pentru care, nu a ezitat niciodată să își expună corpul în cele mai sexy ținute. Ba mai mult, vedeta a pozat de multe ori în costum de baie și a făcut fotografiile publice. Posesoare a unui posterior bombat, Oana Zăvoranu este des întrebată dacă „dotările” ei sunt naturale sau dacă sunt doar munca unui medic estetician. Foarte mândră de trupul ei, Oana Zăvoranu nu pierde nicio ocazie de a aminti că are o singură operaţie estetică: cea de la sâni. Bruneta recunoaşte însă că s-a gândit, la un moment dat, să îşi mărească şi fundul, dar a renunţat de teamă. „Mă gândeam să îmi pun nişte implantur fesiere, dar când am văzut în ce hal se pot umfla… Organismul reacţionează foarte violent. Pe implanturile fesiere stai mereu, nu e ca la sâni. Acum am implanturi la sâni de 450 de ml, mi se pare foarte mult. E un implant personalizat, ceva de genul ăsta. Vreau să îmi pun acum cel mult 250 ml. Cred ca e mai mult decât de bun simţ”, a spus ea, într-un live pe Facebook.