“Multi spun ca a fost bine pe vremea lui pentru ca toata lumea avea o casa si o locuinta, desi toata lumea facea bancuri la adresa lui. Insa uitam de crimele in masa, de faptul ca nu puteam sa ne spunem parerea cu voce tare, uitam de viata gri, uitam de martiri, de calcarea in picioare a simbolurilor nationale, de falsificarea istoriei”, scrie Iohannis in volumul Pas cu Pas. Evident, si acest pasaj s-a evaporat in mod demonstrativ din varianta chineza.
Ce mi se pare fabulos, totusi, este oficializarea cenzurii, asumata ca politica editoriala. Editura chineza anunta din capul locului ca a ciopartit textul: „Trebuie spus ca, datorita diferentelor istorice si culturale dintre diferite state, a sistemelor sociale diferite si a drumului diferite pe care il urmeaza fiecare (stat), exista diferenta intre anumite opinii ale autorului si opiniile noastre si de aceea in procesul de publicare am eliminat anumite pasaje.” Aproape comic, daca n-ar fi trist.
Asta mi se pare un afront fara margini adus lumii libere. A te oferi sa-l traduci un sef de stat dintr-o democratie europeana, cu precizarea ca-ti rezervi dreptul de a arunca la cos ce nu-ti convine – ce poate fi mai scandalos? A accepta fara comentarii acest sinistru act de cenzura arata la fel de prost, cu atat mai mult cu cat presedintele Iohannis sustine ca detesta si ura comunismul, enumerand printre motive “faptul ca nu puteam sa ne spunem parerea cu voce tare” si “falsificarea istoriei”.
Cum se simte oare azi Klaus Iohannis inghitind tacut un act de cenzura si de falsificare a istoriei executat tot de instrumentele unui regim comunist, cu diferenta ca de data asta viata nu-l surprinde in calitate de simplu cetatean lipsit de putere, ci chiar in varful statului de unde, teoretic, ar putea face ceva mai multe.
Curtea Veche, titularul drepturilor de autor, a explicat pentru HotNews.ro ca “editura chineza a avut acordul editurii noastre pentru adaptarea editiei in limba chineza potrivit politicii editoriale a partii care a contractat drepturile de autor.” Altfel spus, li s-a dat voie expressis verbis sa-l cenzureze pe seful statului. Ma indoiesc profund ca asta s-a inamplat fara un acord, fie si verbal, din partea autorului.
Veti intreba, poate, daca nu cumva facem prea mare caz dintr-un subiect aparent minor? De ce ni se pare chiar atat de grav ca au disparut niste pasaje despre comunism dintr-o carte tradusa, pana la urma, in chineza? Nu-i firesc sa menajezi la acest nivel sensibilitatile Paartidului Comunist din China, una dintre cele mai mari economii ale lumii cu care toate tarile, inclusiv tari ca Germania si Statele Unite, cauta sa dezvolte relatii cat mai bune?
Veti mai spune, poate, ca in numele pragmatismului politic s-au vazut orori si mai mari din partea unor lideri europeni mult mai importanti. Daca urmariti de pilda metamorfoza Angelei Merkel in relatiile cu China, veti vedea cum, de la intalnirea cu Dalai Lama din 2007, care a starnit proteste din partea Beijingului, cancelarul german a devenit tot mai concesiv.
Veti vedea ca pe masura ce interesele economice ale Germaniei au crescut, vizitele cancelarului la Beijing s-au inmultit insotita mereu de un alai de oameni de afaceri, dar si interesul nemtilor pentru problemele sensibile s-a estompat simtitor. Probleme ca respectarea drepturilor omului, detinutii politici, Tibetul sau revendicarile teritoriale din Marea Chinei de Sud au fost abordate la nivel aluziv sau deloc in timpul acestor vizite, China fiind si ea interesata sa cultive bune relatii cu Europa in speranta ca va obtine statutul de economie de piata. In cazul asta, de ce-am fi noi mai catolici decat Papa?
Concesiile Angelei Merkel au avut in spate un calcul economic, la vedere, pe cand cedarea presedintelui Klaus Iohannis in fata unui act simbolic dar important – violarea unui drept fundamental intr-o democratie, si anume libertatea de exprimare si de opinie – pare sa aiba o miza strict personala. Daca vom descoperi peste ani ca urmare a gestului prezidential de curtoazie ca Romania a castigat miliarde de euro, rascumparand inzecit un mic act de cenzura, atunci tot ce am scris pana acum n-are prea mult sens. Dar nu prea vedem semne ca ne-am afla in filmul asta al pragmatismului total, care, la limita, poate accepta tranzactionarea cu principii inalte in numele „interesului national”.
Pana la urma chinezii s-au oferit singuri sa-i traduca volumul “Pas cu pas”, presedintele putea sa le spuna ca ori traduc integral, ori deloc. Tot ca o ironie a sortii, China a fost invitat de onoare anul acesta la Targul carte Gaudeamus, organizat de postul public de radio, unde s-a si lansat varianta chineza a cartii. Au avut onoarea de a-l cenzura pe insusi seful statului, nu pe vreun oarecare, semn ca intr-o tara cu lideri slabi se poate merge chiar mai departe. Aceasta este cred semnificatia unui gest sfidator acceptat cu atata usurinta la un nivel atat de inalt.
