Proteste în toată America, după victoria lui Trump. Manifestanţii contestă rezultatele alegerilor: „Nu e preşedintele meu“

0
51

UPDATE 12.02

La Omaha, în Nebraska, poliţia a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-I dispersa pe manifestanţii anti-Trump.

În total, cinci persoane au fost rănite în urma protestelor izbucnite în Statele Unite după alegerea lui Donald Trump în funcţia de preşedinte.

De asemenea, 30 de manifestanţi anti-Trump au fost reţinuţi la New York şi alţi 13 la Los Angeles.

Barack Obama îl va primi astăzi, la 16.00 GMT (18.00, ora României) pe Donald Trump în Biroul Oval.

Ştirea iniţială

Potrivit televiziunilor locale, la Oakland cinci persoane au fost rănite. Manifestanţii au aruncat cu obiecte în jandarmi şi au spart vitrina unei farmacii în Oakland, California, iar poliţiştii au răspuns cu gaze lagrimogene.

În New York, mii de protestatari au umplut străzile din Manhattan, făcându-şi loc spre Turnul Trump, în timp ce alte sute de oameni s-au adunat într-un parc din Manhattan şi au strigat: „Nu e preşedintele meu”. Mulţimea din faţa Trump Tower a ajuns la circa 10.000 de manifestanţi, miercuri seară, potrivit departamentului de poliţie din New York.

În centrul oraşului Chicago, mai multe mii s-au adunat în afara Trump International Hotel & Tower în timp ce scandau fraze precum „Nu Trump! Nu KKK! Nu Statelor Unite ale Americii rasiste”. Poliţia din Chicago a închis drumurile din zonă, împiedicând calea protestatarilor.

„Suntem foarte îngroziţi de ceea ce se întâmplă în această ţară”, a declarat Adriana Rizzo, o tânără de 22 de ani care ţinea un semn pe care scria: „Bucuraţi-vă de drepturile dumneavoastră cât timp mai puteţi”.

Protestatarii au criticat angajamentul de campanie al lui Trump de a construi un zid de-a lungul graniţei cu Mexic pentru a ţine afară din SUA imigranţii fără acte, precum şi alte politici pe care le-au considerat rasiste.

„Sunt deosebit de preocupată de creşterea naţionalismului alb şi fac acest lucru pentru a-mi arăta sprijinul împotriva acelui tip de lucru”, a spus Rizzo.

Sute de oameni s-au adunat, de asemenea, în Philadelphia şi Boston, miercuri seara, iar organizatorii au planificat mitinguri în San Francisco, Los Angeles şi Oakland, California. În Austin, capitala Texas, aproximativ 400 de oameni au mărşăluit pe străzi, a spus poliţia.

Un reprezentant al campaniei lui Trump nu a răspuns imediat la cererile de comentarii cu privire la proteste. În discursul său de după victorie, Trump a spus că va fi preşedinte pentru toţi americanii, spunând: „Este timpul ca noi să fim împreună, ca un singur popor unit”.

La începutul acestei luni, campania lui Trump a respins sprijinul unui ziar Ku Klux Klan şi a spus că „domnul Trump şi campania sa denunţă ura sub orice formă”.

Incident armat cu 5 răniţi la Seattle

1.500 de elevi din California şi profesori s-au adunat mai devreme, miercuri, în curtea Berkeley High School, într-un oraş din San Francisco Bay Area, cunoscut pentru politica sa liberală, înainte de a marşălui spre campusul de la Universitatea din California, Berkeley.

Sute de elevi de liceu şi studenţi au ieşit, de asemenea, pe străzi în semn de protest în Seattle, Phoenix, Los Angeles şi Oakland, Richmond şi El Cerrito, California. De altfel, la Seattle, poliţia a răspuns la un incident armat cu cinci răniţi, în apropiere de protestul anti-Trump. Potrivit poliţiei, incidentul armat nu a avut legătură cu protestele.

Un grup predominant Latino de aproximativ 300 de elevi de liceu a ieşit din clase, miercuri dimineaţă, în Los Angeles, şi a mărşăluit spre treptele Primăriei, unde a avut loc un miting scurt, dar zgomotos.

Scandând în limba spaniolă: „Poporul unit nu va fi niciodată învins”, grupul a avut semne cu sloganuri precum „Nu sprijinim rasismul, nu e preşedintele meu” şi „Imigranţii fac America mare”, în contextul în care sloganul de campanie al lui Trump era ”Să facem America mare din nou”.

Mulţi dintre studenţi erau membri ai generaţiei „Dreamers” (Visătorii – n.r.), copii ai căror părinţi au intrat în Statele Unite ale Americii cu ei în mod ilegal, iar ei se tem de deportare sub administraţia Trump, au spus oficialii şcolii.

„Un copil nu ar trebui să trăiască cu teama că va fi deportat”, a declarat Stephanie Hipolito, unul dintre elevii care a organizat marşul, spunând că părinţii ei sunt cetăţeni americani.

Nu au existat rapoarte imediate de arestări sau violenţă.

Demonstraţiile de miercuri au urmat unei nopţi de proteste în zona San Francisco şi în alte părţi din ţară, ca răspuns la victoria lui Trump împotriva rivalului democrat favorit Hillary Clinton.

Demonstranţii au spart geamurile magazinelor şi au incendiat gunoaie şi anvelope marţi seara în centrul oraşului Oakland. La câteva mile distanţă, studenţii de la Universitatea din California, Berkeley au protestat în campus.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments