Rezultate alegeri SUA 2016. Donald Trump este noul preşedinte al Americii: „Ne vom înţelege bine cu toate naţiunile care vor să se înţeleagă bine cu noi“

0
72

Discursul noului preşedinte al SUA 

 

„Vă multumesc! Vă mulţumesc foarte mult. Vă cer scuze pentru că v-am făcut să aşteptaţi. A fost foarte complicat. Tocmai am primit un telefon de la secretarul Clinton. Ne-a felicitat pentru victoria de astăzi şi eu am felicitat-o pe ea şi pe familia ei, pentru că a luptat extrem de bine în această campanie. Hillary a muncit extrem de mult pentru o perioadă lungă de timp, iar noi îi datorăm recunoştinţă pentru serviciul în slujba ţării noastre. Acum e timpul ca americanii să vindece rănile ţării noastre.

Este timpul să ne unim. Eu mă angajez faţă de fiecare cetăţean că voi fi preşedintele tuturor americanilor, iar această poziţie este extrem de importantă pentru mine. Pentru cei care au ales să nu mă susţină, şi au fost destui care au făcut asta, lansez un apel pentru unitate.“

 

Noi nu am dus o campanie, ci mai degrabă o mişcare extraordinară. Avem un plan economic măreţ. Ne vom dubla creşterea economică. Vom fi cei mai puternici. Ne vom înţelege bine cu toate naţiunile care vor să se înţeleagă bine cu noi. America nu se va mulţumi decât cu ceea ce este mai bun. Trebuie să reluăm controlul asupra destinului ţării noastre. 

 

Vreau să spun comunităţii internaţionale că deşi interesul Americii este pe primul loc, ne vom înţelege bine cu toată lumea. (…) Vom căuta o bază comună, nu ostilitate, un parteneriat, şi nu un conflict.

 

Vă promit că nu vă voi dezamăgi. Voi face o treabă minunată. Abia aştept să fiu preşedintele vostru. În timp ce această campanie s-a încheiat, vreau să vă spun că mişcarea noastră abia acum începe. Veţi fi atât de mândri de preşedintele vostru. Atât de mândri. Iubesc această ţară“, a declarat Trump.

 

Mulţimea de susţinători l-a primit cu aplauze în centrul de convenţie din Manhattan pe Donald Trump, scandând puternic ”USA! USA! USA”. Acesta a fost însoţit de soţia şi cei cinci copii, precum şi de toţi politicienii care au participat la campania republicană, inclusiv Rudy Giulliani, Ben Carson şi Chris Christie.

 

 

REZULTATELE VOTULUI DIN FIECARE STAT SUNT PREZENTATE ÎN INFOGRAFIA INTERACTIVĂ DE MAI JOS PE MĂSURĂ CE SUNT FĂCUTE PUBLICE

   

Republicanul Donald Trump va fi al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, obţinând o victorie descrisă de el drept „istorică” în faţa rivalei sale democrate, Hillary Clinton.

 

Victoria lui Donald Trump este descrisă de mulţi drept „surprinzătoare”, după ce majoritatea sondajelor sugerau că va învinge Hillary Clinton. Miliardarul s-a bucurat de sustinerea a 279 de electori, iar pentru a obţine victoria, el avea nevoie de cel putin 270 de electori din cele 50 de state din SUA.

 

Potrivit The Telegraph, care citează cele 93 de sondaje agregate de-a lungul întregii campanii de site-ul specializat Real Clear Politics, doar zece sondaje l-au dat pe Trump învingator în faţa contracandidatei democrate Hillary Clinton. 10 din 93, în perioada 8 octombrie – 8 noiembrie. Dintre cele zece corecte, nouă aparţin LA Times, iar unul a fost făcut de Fox News, televiziune de stiri cu vederi conservatoare.

 

În cele din urma, Trump a câstigat 48,2% din votul popular, iar Hillary Clinton – 47,2%.

 

Mai multe analize publicate de-a lungul campaniei în presa din SUA au atras atenţia asupra fenomenului sociologic cunoscut drept „spirala tăcerii“; acesta se manifestă atunci când segmente semnificative din societate refuză să-şi facă publice intenţiile de vot din cauza fricii de excludere socială.

 

Donald Trump îşi va începe mandatul cu un Congres care poate fi controlat în totalitate de republicani. La alegerile de marţi, o dată cu cele prezidenţiale, candidaţii republicani au câştigat în faţa celor democraţi în multe state, reuşind aparent să menţină majoritatea în Senat. De asemenea, republicanii par să-şi fi păstrat majoritatea în Camera Reprezentanţilor.

 

Acest lucru poate însemna între altele că nou alesul preşedinte Donald Trump va putea numi la Curtea Supremă noi judecători cu vederi conservatoare, ducând la o schimbare cardinală a componenţei curţii, care poate dura timp de decenii.

 

Dar Donald Trump şi leadershipul republican, care nu au avut până acum cea mai bună relaţie, vor trebui să înveţe să coopereze.

 

Hillary Clinton şi-a recunoscut înfrângerea

 

Hillary Clinton şi-a recunoscut înfrângerea într-o conversaţie telefonică cu Donald Trump.

 

Democrata Hillary Clinton l-a sunat miercuri dimineaţă pe rivalul ei republican, recunoscându-şi înfrângerea în alegerile prezidenţiale şi felicitându-l pe acesta pentru victoria în cursa pentru Casa Albă, transmite CNN.

 

Cum au evoluat lucrurile

 

Primele secţii de vot din Statele Unite s-au deschis pe Coasta de Est, pe 8 noiembrie, la ora 06.00 dimineaţa (13.00, ora României). Treptat, s-au deschis secţiile în toate cele 50 de state ale SUA. Primele proiecţii au început la ora 02.00, ora României, iar în jurul orei 07.00 dimineaţa televiziunile americane au început să anunţe primele proiecţii. 

 

Scorul a fost strâns toată noaptea, însă încet, încet Donald Trump a preluat conducerea. Ambii candidaţi au obţinut victorii clare în statele unde era de aşteptat să câştige. Trump a obţinut statele conservatoare din sud şi Midwest, iar Clinton câteva state de pe coasta de est şi Illinois, în Midwest.

 

Pe măsură ce numărarea voturilor continua, iar diferenţa dintre cei doi candidaţi devenea tot mai mică, republicanii şi-au asigurat controlul în Camera Reprezentanţilor şi în Senat. 

 

În jurul orei patru dimineaţa, Donald Trump se distanţase de Hillary Clinton cu 21 de voturi în plus în Colegiul Electoral. Din 24 de state în care voturile au fost numărate până în acel moment, Clinton a câştigat 10 şi Trump 14.  

 

Pentru Donald Trump momentul-cheie a fost câştigarea voturilor în Ohio, în timp ce pentru Hillary Clinton a fost importantă victoria în Colorado. Candidata democrată a luat şi California, un stat cu 55 de electori, însă republicanul a câştigat Florida, care are 29 de electori. 

 

La 06.00 dimineaţa, televiziunile şi agenţiile de presă au dat primele proiecţii. Scorul era strâns: AP: Trump – 216, Clinton – 197 ; Fox News: Trump – 222, Clinton – 202; CNN, ABC News: Trump – 187, Clinton – 197 ; New York Times: Trump – 187, Clinton – 188

 

O oră mai târziu, presa americană pregătea terenul pentru a anunţa victoria lui Donald Trump.  The New York Times a titrat „Ne apropiem de un deznodământ uimitor”, Fox News anunţat că republicanul are voturile a 254 de delegaţi din cei 270 necesari. 

 

La sediul de campanie al lui Hillary Clinton apăreau primele semne ale înfrângerii.

 

În jurul orei 08.30, Fox News a anunţat că Donald Trump a obţinut cele 270 de delegaţii de care avea nevoie pentru a-şi asigura înfrângerea. La ora 10.00, Donald Trump şi-a revendicat public victoria în faţa susţinătorilor.

 

Sondajele de opinie, înainte de alegeri, o dădeau pe democrata Hillary Clinton câştigătoare, chiar dacă la limită. Numai că în realitate, anumite grupuri au votat altfel decât declaraseră sau nu au votat în numărul aşteptat: este vorba de femei, hispanici şi afro-americani, toţi electori pe care se bazau şansele de victorie ale lui Hillary Clinton. Se poate spune că a fost una dintre cele mai  crâncene lupte pentru Casa Albă din ultimii 80 de ani.

 

   

Susţinătorii lui Clinton primesc rezultatul alegerilor cu lacrimi şi consternare, în timp ce în tabăra lui Trump a început petrecerea

 

Susţinătorii democratei Hillary Clinton sunt uimiţi şi extrem de dezamăgiţi de rezultatul alegerilor prezidenţiale, în condiţiile în care fosta şefă a diplomaţiei era considerată favorită detaşată în scrutin. În tabăra lui Donald Trump, atmosfera este una de petrecere, după ce republicanul a depăşit toate aşteptările şi este la un pas de a deveni noul preşedinte al Statelor Unite.

 

 Atmosfera la petrecerea organizată de Hillary Clinton este sumbră, scrie Associated Press. Mulţi dintre susţinătorii democratei plâng sau privesc neliniştiţi spre ecranele  gigantice pe care sunt proiectate rezultatele scrutinului în fiecare stat.

 

Unii au început chiar să plece, dezamăgiţi de rezultatul obţinut de candidata lor.

 

 Mii de oameni se strânseseră la începutul serii de marţi la Centrul de Convenţii Jacob K. Javits Convention din New York City pentru petrecerea lui Clinton. Sala cu plafon de sticlă fusese aleasă pentru a simboliza bariera pe care ar fi urmat să o depăşească Hillary Clinton, potrivit sondajelor, devenind prima femeie preşedinte a Statelor Unite.

 

Candidata democrată şi familia sa au petrecut ultimele ore într-un apartament de la hotelul peninsula, din centrul Manhattanului. Ea nu a ajuns încă la Centrul de Convenţii.

 

La polul opus, atmosfera din salonul de bal al hotelului Hilton din centrul Manhattanului este plină de entuziam.

Oamenii urmăresc cu atenţie rezultatele anunţate de postul conservator de televiziune Fox News.

 

 Susţinătorii lui Trump s-au strâns şi în faţa Wall Street, scandând “SUA! SUA!” şi au ciocnit pahare cu şampanie, după ce mass-media a anunţat victoria lui Trump în Ohio, potrivit Reuters.

 

“Mă simt destul de încrezător”, a declarat un bărbat care a lucrat la Ameriprise Financial.

Peste „cartierul general” al lui Clinton s-a aşternut tăcerea de când s-a anunţat ultimul stat câştigat de democrată, New York, după care au urmat însă câteva victorii ale miliardarului.

 

Bursele scad puternic la nivel global 

 

Bursele scad puternic la nivel internaţional, iar contractele futures de pe Wall Street s-au prăbuşit cu circa 5%, după ce rezultatele preliminare ale alegerilor prezidenţiale din Statele Unite sugerează că Donald Trump este probabil să o depăşească pe Hillary Clinton, şocând traderii care s-au concentrat pe sondajele din ultimele zile care arătau o tendinţă opusă, transmite Bloomberg.

 

Preţul petrolului american scade cu peste 4%

 

Preţurile petrolului sunt în scădere puternică, iar cotaţia ţiţeiului american a coborât cu peste 4%, în condiţiile în care avansul lui Donald Trump în faţa lui Hillary Clinton creşte pe măsura numărării voturilor, într-o cursă neaşteptat de strânsă pentru preşedinţia Statelor Unite care a aruncat bursele în turbulenţe similare cu cele provocate de Brexit, relatează Reuters.

 

Ministerul de Finanţe din Japonia, Agenţia Serviciilor Financiare şi Banca Japoniei (BoJ) au anunţ o reuniune de urgenţă pentru a discuta situaţia de pe pieţele financiare după ce Donald Trump este tot mai aprope de câştigarea preşedinţiei SUA.

 

Întâlnirea este prevăzută la ora locala 3:00 (06.00 GMT), ora închiderii bursei, a declarat pentru AFP un purtator de cuvânt al băncii centrale.

 

 

Site-ul de internet al serviciului de imigrări din Canada, suprasolicitat pe fondul avansului lui Trump

 

Site-ul de internet al serviciului canadian de imigrări părea să nu facă faţă suprasolicitării marţi noaptea, în timp ce şansele candidatului republican Donald Trump de a câştiga preşedinţia SUA erau în creştere, relatează Reuters. 

Mai mulţi utilizatori din Statele Unite, Canada şi Asia au primit mesaje de eroare internă a serverului la încercarea de a accesa http://www.cic.gc.ca/.

 

Înainte de ziua alegerilor, mulţi americani ameninţau că vor emigra dacă Trump este ales preşedinte. Pentru mulţi era evident o glumă, dar ideea a fost preluată de mai multe comunităţi canadiene. Insula Cape Breton din Atlantic s-a proclamat încă din februarie ca refugiu liniştit în caz că omul de afaceri republican ajunge la Casa Albă.

 

Reuters nu a reuşit să obţină o reacţie de la ministerul imigraţiei de la Ottawa. 

 

Oficiali germani şi-au exprimat şocul şi incertitudinea în faţa victoriei lui Trump

 

Doi oficiali germani apropiaţi cancelarului Angela Merkel şi-au exprimat miercuri şocul şi incertitudinea în faţa victoriei lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, ce pare iminentă, relatează Reuters.

 

 “Acum ne dăm seama că nu avem nicio idee despre ce va face acest preşedinte american dacă (…) vocea furiei devine cel mai puternic om din lume”, a declarat şeful Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului german Norbert Roettgen, unul dintre liderii formaţiunii lui Merkel, CDU.

 

„Din punct de vedere geopolitic, suntem într-o situaţie foarte incertă”, a adăugat el.

 

La rândul său, ministrul german al Apărării, Ursula von der Leyen, a declarat că victoria neaşteptată a lui Donald Trump, ce pare asigurată, este “un şoc enorm”.

 

„Cred că Trump ştie că acesta nu a fost un vot pentru el, ci un vot împotriva Washingtonului, împotriva Guvernului”, a adăugat ea.

 

Marine Le Pen îl felicită pentru victorie pe republican

 

Marine Le Pen, liderul extremei-dreapta franceze de la Frontul Naţional, l-a felicitat miercuri dimineaţă pe republicanul Donald Trump pentru victoria surprinzătoare în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, transmite Reuters.

 

”Felicitări pentru noul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump. Şi felicitări pentru toţi americanii liberi”, a scris Marine Le Pen pe Twitter.

 

Speranţe la Moscova

 

Posibila victorie a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din SUA „oferă speranţe pentru îmbunătăţirea relaţiilor ruso-americane”, a scris pe pagina sa de Facebook şeful Comitetului pentru Afaceri Externe din cadrul Consiliului Federaţiei, Konstantin Kosaciov, după ce rezultatele parţiale arată că republicanul conduce în cursa prezidenţială, informează TASS. 

 

Senatorul rus a subliniat că până în ultima clipă nu a crezut în victoria lui Trump, deoarece „americanii ne-au obişnuit cu faptul că Sistemul este întotdeauna mai puternic”. În opinia lui Kosaciov, victoria candidatului republican „oferă o mulţime de posibilităţi”.

 

Totodată, politicianul rus a amintit că astfel de posibilităţi s-au întrezărit şi în urmă cu opt ani, când a câştigat Obama. „Tocmai pentru noi speranţe lui Obama i s-a acordat prematur, pentru a menţine atitudinile corespunzătoare, Premiul Nobel pentru Pace, şi cu toţii ştim cum s-a încheiat aceasta”, a notat Kosaciov pe Facebook.

 

„Există din nou speranţă. Inclusiv pentru relaţiile ruso-americane, chiar dacă Trump va fi în mod evident subminat pe Congresul conservator. În orice caz, e mai bine aşa, decât deznădejdea Americii lui Clinton”, a conchis senatorul rus. 

 

Citeşte şi:

 

 

 

Donald Trump, discurs după câștigarea alegerilor prezidențiale FOTO EPA   

Imagini din aceeasi galerie

Distribuie imaginea

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments