În perioada 25 – 27 noiembrie, la Palas Mall va avea loc Expoziția „Fabricat în Moldova”, un târg cu vânzare la care vor participa producători din Republica Moldova. Organizatorii sunt Primăria Municipiului Iași și Complexul Palas. „În luna iulie am inițiat primele discuții cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și ai Consulatului Republicii Moldova de la Iași. Am reușit să organizăm un târg economic, la care s-au atașat, într-un mod cât se poate de natural, și Camerele de Comerț și Industrie Iași, respectiv Vaslui. Vor veni 67 de producători din Republica Moldova. Sperăm ca acest eveniment să aducă și vizita Ministrului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, domnul viceprim-ministrul Costin Grigore Borc, și a Ministrului Economiei, domnul viceprim-ministru Octavian Calmâc. Este primul eveniment la nivel economic pe care Primăria Iași îl organizează. Implicarea noastră este necesară și obligatorie pentru a putea promova economia celor două state. Dacă din punct de vedere teritorial încă mai sunt în discuție anumite probleme, din punct de vedere cultural și economic cele două state pot găsi punți de legătură, iar astfel de eveniment nu fac decât să ne apropie din ce în ce mai mult”, a anunțat primarul Mihai Chirica. În cadrul evenimentului vor mai avea loc întrevederi între întreprinzători, 2 workshop-uri, precum și un forum bilateral de afaceri moldo-român. Firmele din Republica Moldova care vor fi prezente la Iași vor expune din următoarele domenii de activitate: agricultură, industrie alimentară, industrie ușoară (îmbrăcăminte, încălțăminte, marochinărie, pielărie, accesorii), produse de mobilier și tâmplărie, materiale pentru construcții, articole de iluminat și articole din sticlă și artizanat.
Edilul a adăugat că în martie 2017, la Chișinău, va fi organizat un târg asemănător cu produse „Fabricate în Iași”. Producătorii din Iași vor avea o suprafață de expunere de aproximativ 1.000 de metri pătrați, pusă la dispoziție în mod gratuit. Ambele acțiuni, „Fabricat în Moldova” și „Fabricat în Iași”, sunt organizate ca urmare a semnării acordului de parteneriat privind promovarea reciprocă a producătorilor locali, încheiat la începutul lunii noiembrie, între Municipiul Iaşi, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Republica Moldova – România şi Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova. Parteneriatul are ca scop realizarea de evenimente de promovare a producătorilor din Republica Moldova pe piaţa ieşeană, respectiv a producătorilor ieşeni pe piaţa din Republica Moldova.