Reglementările referitoare la subvenţiile europene pe care le pot pretinde partidele şi fundaţiile europene interzic, printre altele, „finanţarea directă sau indirectă a partidelor politice naţionale“, a reamintit comisia.
Aceasta trebuia să stabilească dacă UKIP a acceptat, înainte de referendumul din 23 iunie la care s-a votat ieşirea Regatului Unit din UE, donaţii din partea Alianţei pentru Democraţie Directă în Europa (ADDE), un partid european pe care formaţiunea politică britanică îl domină.
Biroul Parlamentului European a precizat luni că ADDE va trebui să renunţe la fonduri europene în valoare de 421.000 de euro.
Potrivit unui audit extern, partidul a solicitat fonduri europene pentru a finanţa „cheltuieli non-eligibile“, legate îndeosebi de activităţi politice ale formaţiunii lui Nigel Farage în Regatul Unit.
Aceste cheltuieli ale ADDE se referă îndeosebi la nouă sondaje realizate în cadrul alegerilor generale britanice din mai 2015 şi înainte de referendumul britanic privind apartenenţa ţării la blocul comunitar.
„Majoritatea întrebărilor din sondaje erau legate de campania «Leave» dusă de UKIP“, se precizează în raport, referitor la unele sondaje finanţate de către ADDE.