Un proiect german pentru un acord cu Rusia privind controlul armamentului, susţinut de 16 ţări OSCE, inclusiv România

0
64

„Securitatea Europei este în pericol”, declară ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier pentru Die Welt, într-un interviu publicat în ediţia de vineri.

 

„Oricât de dificile ar fi relaţiile cu Rusia în prezent, avem nevoie de mai mult dialog, nu de mai puţin”, subliniază şeful diplomaţiei germane.

 

Steinmeier, un social-democrat care a fost nominalizat să devină preşedintele Germaniei anul viitor, a îndemnat la semnarea unui acord privind armamentul cu Moscova în august, cu scopul de a evita o escaladare a tensiunilor în Europa.

 

Alte 15 ţări – toate membre ale Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) – s-au alăturat de atunci iniţiativei lui Steinmeier, şi anume Franţa, Italia, Austria, Belgia, Elveţia, Cehia, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, România, Suedia, Slovacia, Bulgaria şi Portugalia.

 

Grupul urmează să emită o declaraţie comună vineri şi se va întâlni din în marja reuniunii OSCE la nivel ministerial prevăzută pe 8 şi 9 decembrie la Hamburg, găzduită de Germania, care deţine în prezent preşedinţia Organizaţiei.

 

Steinmeier a condamnat anexarea Crimeei de către Rusia şi susţinerea pe care ruşii o acordă separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, apreciind că asemenea acţiuni subminează relaţiile delicate de încredere construite timp de decenii şi ameninţă să lanseze o nouă cursă a înarmării.

 

El îndeamnă şi alte ţări să se alăture acestei iniţiative în domeniul controlului armamentului.

 

„Avem responsabilitatea de a nu lăsa nicio piatră neîntoarsă în efortul nostru de a consolida securitatea şi pacea”, a declaat el pentru ziar.

 

Oficiali americani sunt sceptici în privinţa acestei iniţiative şi citează eşecul Rusiei de a se conforma acordurilor şi tratatelor în vigoare.

 

Steinmeier a fost criticat, de asemenea, de oficiali americani şi NATO în iunie, după ce a avertizat că manevrele militare occidentale din Europa de Est pot fi interpretate drept „un zăngănit de arme şi un strigăt puternic de război”, care pot agrava tensiunile cu Rusia.

 

Partidul său Social-Democrat (SPD) are, în general, o poziţie mai conciliantă faţă de Rusia decât blocul conservator al cancelarului Angela Merkel.

 

Ambele partide sunt îngrijorate de declaraţiile pe care preşedintele-ales american Donald Trump le-a făcut în timpul campaniei prezidenţiale despre relaţiile cu preşedintele rus Vladimir Putin şi în care a sugerat că ar putea reduce protecţia aliaţilor NATO.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments