UPDATE Bilanţul a crescut la patru morţi, după explozia de la baza aeriană Bagram din Afganistan

0
46

Explozia puternică a fost deja revendicată de talibanii afgani, fiind vorba de al doilea atac din ultimele zile care vizează o instituţie a trupelor străine, scrie Al-Jazeera.

Nu există încă informaţii despre naţionalităţile celor ce şi-au pierdut viaţa în explozia, care a zguduit baza aeriană puternic fortificată de la nord de Kabul.

Talibanii au organizat în ultima perioadă atacuri sângeroase asupra unor instituţii ale trupelor NATO.

”Un dispozitiv exploziv a fost detonat la baza aeriană Bagram. Explozia a provocat mai multe victime. Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 14 militari au fost răniţi. Echipele de intervenţie continuă să-i trateze pe răniţii de la Bagram”, se arată într-un comunicat al NATO.

Baza Bagram a fost adeseori vizată de atacuri ale luptătorilor talibani, în special din cauza proximităţii de Kabul.

Explozia atrage atenţia asupra unei situaţii de securitate din ce în ce mai precare, la doar doi ani după ce NATO şi-a finalizat operaţiunile de luptă din Afganistan.

În acest moment, aproximativ 10.000 de soldaţi americani sunt staţionaţi în Afganistan. Cele mai multe trupe sunt găzduite la baza aeriană Bagram.

Explozia are loc la doar două zile după ce talibanii afgani au atacat consulatul german din localitatea Mazar-i-Sharif. Patru persoane au decedat şi alte 128 au fost rănite, după ce un luptător sinucigaş a intrat cu o camion încărcat cu explozibili în zidul consulatului Germaniei.

Niciun cetăţean german nu a decedat în atac, iar forţele NATO au intervenit pentru evacuarea persoanalului consulatului din Mazar-i-Sharif.

Peste 700 de militari români sunt mobilizaţi în Afganistan. România participă din anul 2001 la operaţiunile din Afganistan, în cadrul coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite şi în cadrul misiunii Forţei NATO de Asistenţă pentru Securitate (ISAF).

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments