Cei doi ziaristi au fost programati la audieri in septembrie dupa ce, la un eveniment desfasurat in luna mai, ei ar fi acuzat ca la radio se practica cenzura. Gombos si Rusu au declarat repetat ca, la evenimentul respectiv, au facut in calitate de avertizori publici dezvaluiri despre o campanie dubioasa dusa pe post la RRA, prin care radioul milita impotriva unei initiative de schimbare a legii pe baza careia functioneaza. Pentru Campania aceea, de altfel, institutia avea sa fie sanctionata cu somatie de catre CNA.
UPDATE Alexandru Rusu si Catalin Gombos au transmis marti seara o declaratie de presa in care arata ca, desi cazul lor a fost solutionat, problemele la Radio Romania raman:
Declaratie de presa
Dupa o perioada de mai bine de 7 luni, procedurile declansate la nivelul SRR impotriva noastra dupa ce, in calitate de avertizori publici, am atras atentia asupra unor derapaje editoriale, au ajuns la final. Comisia de cercetare disciplinara prealabila infiintata printr-un ordin al PDG, Ovidiu Miculescu, a constatat ca „nu se poate retine savarsirea unei fapte de natura disciplinara, motiv pentru care a propus clasarea cauzei […] clasarea fiind aprobata de dl Ovidiu Miculescu – Presedinte Director General.” Comisia de cercetare disciplinara prealabila a reprezentat doar ultima etapa a procedurilor care ne-au vizat; anterior, am facut obiectul unor cercetari ale Consiliului de Onoare al SRR si Consilierului de Etica, organisme care, de asemenea, nu ne-au gasit vreo vina. Toate aceste proceduri au fost declansate ca urmare a unor sesizari facute de redactorul-sef interimar de la Redactia Informatii, domnul Nicu Popescu, sesizari care, dupa cum am probat in cursul numeroaselor audieri la care am fost convocati, contineau si acuzatii false cu privire la presupuse afirmatii pe care le-am fi facut.
Ca urmare a acestor sesizari am trecut printr-o perioada lunga, apasatoare, in care imaginea ne-a fost afectata si in care, dincolo de repetatele audieri interne, am fost supusi si la o serie de atacuri personale dezonorante pentru cei care s-au aflat in spatele lor. Senzatia noastra, data fiind repetarea unor sesizari cu acuzatii false, a fost ca am fost hartuiti pentru indrazneala de a fi sesizat respectivele derapaje, iar de aceea consideram ca un gest de normalitate, intr-o perioada in care si asa imaginea Radioului Public are de suferit, ar fi ca domnul redactor-sef interimar Nicu Popescu sa isi dea demisia de onoare sau sa fie demis.
Dincolo de aceste consideratii de natura personala, constatam, cu tristete, ca in ciuda atentiei acordate de mass-media cazului nostru, in SRR nu s-a intamplat nimic. Ne vom limita sa atragem atentia doar asupra urmatoarelor aspecte, constienti fiind ca problemele – unele dintre ele abordate de mass-media in ultima perioada, altele sesizate de colegi de-ai nostri sau de organe ale statului ca Parchetul si Curtea de Conturi – sunt mai multe si mai serioase. Precizam, din capul locului, ca facem aceste observatii in calitate de avertizori publici pentru ca suntem absolut convinsi ca Radioul public este o institutie publica, legea avertizorului public este aplicabila dincolo de orice administratie sau regulamente care vor sa o ingradeasca, iar interesul public este vital pentru functionarea unei media publice:
2. SRR nu a oferit vreo explicatie si, din cate stim noi, nu a lansat vreo ancheta interna care sa lamureasca cine a dispus, executat si aprobat campania pentru care care institutia a fost sanctionata de CNA. Mai mult, desi in cadrul audierilor noastre am oferit probe ca informatia a fost manipulata, trunchiata si difuzata pe post – iar mai multe persoane cu responsabilitati editoriale fusesera informate, anterior, in scris asupra acestui lucru – SRR nu a avut nicio reactie si nu a luat nicio masura pentru sanctionarea acestui derapaj pe care il consideram extrem de grav pentru credibilitatea institutiei.
Dorim sa le multumim, pe aceasta cale, persoanelor si institutiilor care au luat pozitie fata de anchetarea noastra pentru ca am sesizat, ca avertizori publici, derapaje in SRR, si au semnat doua scrisori deschise in care au atras atentia asupra cazului nostru: ActiveWatch, APADOR-CH, Asociatia Frontline Club Bucharest, Asociatia Pro Democratia, Asociatia Ziaristilor Independenti din Romania (AZIR), Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul Roman de Politici Europene, Freedom House Romania, Sindicatul Unit al Salariatilor-Radio Romania, Cristian Pirvulescu, politolog, Gianina Carbunariu, dramaturg, Corina Sabau, scriitoare, jurnalist la Radio Romania International, Bogdan Matei, realizator la Radio Romania International, Asociatia Informatie in Interesul Public. Le multumim, in mod special, celor care au acceptat sa ne ofere asistenta juridica in cadrul audierilor la Comisia de cercetare disciplinara prealabila: Vadim Chiriac si Radu Nicolae de la Centrul de Resurse Juridice, pentru Catalin Gombos; Lorena Stoian si Petronel Dobrica, de la Casa de Avocatura Stoian Predoiu, pentru Alexandru Rusu. Le multumim, de asemenea, domnului Adrian Valentin Moise, care ne-a asistat in calitate de reprezentant al Sindicatului Unit al Salariatilor – Radio Romania si colegilor din SRR care si-au exprimat solidaritatea cu noi. Nu in ultimul rand, dorim sa le multumim colegilor din mass-media care au considerat ca un astfel de caz de cercetare a unor jurnalisti SRR este de interes public, si au urmarit, indeaproape, evolutiile sale, fiind prezenti, la audierile noastre, jurnalisti EpochTimes, GSP, Hotnews, PaginaDeMedia, Privesc.eu, VICE.
Catalin Gombos, realizator SRR
Alexandru Rusu, realizator SRR