Preşedintele-ales, el însuşi un magnat în domeniul imobiliar şi un miliardar, va consolida şi mai mult această tendinţă dacă-l va alege ca şef al diplomaţiei pe Mitt Romney, care a acumulat o avere evaluată la 230 de milioane de dolari la conducerea fondului de investiţie Bain Capital.
Wilbur Ross, Comerţ – 2,5 miliarde de dolari
Sursă FOTO: CNBC
Noul secretar al Comerţului ar avea o avere de 2,5 miliarde de dolari, care-l face al 232-lea cel mai bogat om din Statele Unite, potrivit Revistei Forbes.
Colecţionar de tablouri ale unor maeştri ca belgianul René Magritte, el a lucrat o perioadă îndelungată pentru Banca Rothschild şi s-a specializat în falimente.
La începutul anilor 2000, Ross şi-a creat propria societate de investiţii, WL Ross & Co, şi s-a lansat într-o întreprindere de „salvare” a unor grupuri siderurgice aflate în dificultate.
Betsy DeVos, Educaţie – 5,1 miliarde de dolari
Noul secretar al Educaţiei face parte din familia moştenitoare a gigantului în marketing Amway, a cărei avere este estimată de Forbes la 5,1 miliarde de dolari şi care se află printre cei mai mari donatori ai Partidului Republican.
Donald Trump şi Betsy DeVos Sursă FOTO: AFP
Steven Mnuchin, Trezorerie – 40 de milioane de dolari
Sursă FOTO: Reuters
Un fost angajat Goldman Sachs, noul trezorier american a făcut avere cumpărând Banca IndyMac din California în timpul crizei financiare din 2008, după care a vândut-o, câţiva ani mai târziu, şi a obţinut o plus-valoare de aproape două miliarde de dolari.
El a creat şi un fond de investiţii, cu susţinerea investitorului financiar democrat George Soros şi a participat la producţia unor blockbustere hollywoodiene de succes ca „Avatar” şi „Suicide Squad”.
Averea sa personală este evaluată la 40 de milioane de dolari.
Donald Trump, a cărui avere personală este evaluată la 3,8 miliarde de dolari de Forbes, are în echipa sa de tranziţie şi alte nume cu averi importante care ar putea intra în viitorul Cabinet.
Unul dintre ele este al lui Harold Hamm, un magnat al petrolului şi gazelor de şist, a cărui avere este estimată la 16,9 miliarde de dolari şi care ar putea să devină viitorul secretar al Energiei.
Andrew Ouzder, despre care se spune că ar putea să fie nominalizat la Departamentul Muncii, este preşedintele-director general al grupului de restauraţie CKE Restaurants. Numai în 2012 el a primit o remuneraţie de 4,4 milioane de dolari, potrivit Forbes.
Elaine Chao, care a fost nominalizată la Transporturi, este fiica magnatului în domeniul transportului maritim James S.C. Chao, care deţine compania Foremost Group şi a cărui avere este estimată la câteva zeci de milioane de dolari.