Într-un comunicat publicat în engleză, Netanyahu a spus: „La fel ca în cazul rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU, pe care secretarul Kerry a avansat-o la ONU, discursul său din această seară (miercuri – n.r.) este orientat împotriva Israelului“.
Liderul israelian susţine că şeful diplomaţiei americane „s-a ocupat obsesiv de colonii“, cărora SUA li se opun, în discurs.
Netanyahu s-a plâns că secretarul de Stat abia a atins „rădăcinile conflictului – opoziţia palestiniană faţă de un stat evreiesc, indiferent de graniţe“.
Secretarul american de Stat John Kerry a stabilit miercuri, într-un discurs, parametrii pentru o soluţie cu două state la conflictul israeliano-palestinian, spunând că Statele Unite nu pot păstra tăcerea în timp ce văd riscul ca şansele de pace să dispară.
Şeful diplomaţiei americane a pus sub semnul întrebării angajamentul premierului Benjamin Netanyahu faţă de un stat palestinian, adică faţă de baza tuturor negocierilor pentru pace serioase din ultimii ani.
Deşi Netanyahu spune că el crede într-o soluţie cu două state, conduce cel mai de dreapta Guvern din istoria Israelului, a atras atenţia Kerry.
„Dacă alegerea este un stat, Israelul poate fi fie evreiesc, fie democratic, nu poate fi ambele şi nu va avea niciodată parte cu adevărat de pace“, a adăugat secretarul de Stat.
Este puţin probabil ca discursul lui Kerry să schimbe ceva pe teren între Israel şi palestinieni sau să salveze moştenirea administraţiei Obama în Orientul Mijlociu.
Cu puţin înainte de discurs, preşedintele american ales Donald Trump a criticat miercuri administraţia Obama pentru atitudinea sa privind Israelul. „Nu putem lăsa Israelul să fie tratat cu un dispreţ şi o lipsă de respect atât de totale. Au avut un prieten extraordinar în SUA, dar….“, a scris Trump pe Twittter.
„Nu mai au. Începutul sfârşitului a fost acordul îngrozitor cu Iranul, iar acum asta (ONU)! Ţine-te tare Israel, 20 ianuarie se apropie cu paşi repezi“, a adăugat el, referindu-se la data la care va fi învestit în funcţie.
Mesajul lui Trump vine după ce, vineri, ONU a adoptat o rezoluţie prin care cere încetarea colonizării israeliene în teritoriile palestiniene.
Documentul a fost aprobat după ce Statele Unite au refuzat să îl blocheze prin veto, renunţând astfel la o îndelungată practică americană. Washingtonul a apărat până acum Israelul de asemenea condamnări prin rezoluţii.
În replică, Trump a avertizat că, „în privinţa ONU, lucrurile vor sta altfel după 20 ianuarie“, când va fi învestit el în funcţie. El îndemnase joi SUA să se opună prin veto rezoluţiei.