Aflăm de la un stăpân al mistriei și-a canciocului, precum că doamna candidată blondă, inșpectoare cu stele, cu foncţii și pă vremea liberalilor, actualmente la pesedeu o convocat la câte o șădinţă tainică la urechea internă, pe o seamă de constructori care o făcut treabă pe la școli, cărora le-o zis ca să priceapă și cei cu neuronu în ghips, că ar cam trebui să deie un bănuţ pentru partid, că partidoiu e săreac, lumea-i rea, cheltuielile-s mari, Fidel Castro o murit, petrolu-i scump, rușii se bășică din orice, bașca Dodon se uită chiorâș la Prut. Oamenii când o auzit cât de groasă-i treaba, s-o scuturat prin jeburi și … doamna, zăce mii e bine? Nu-i destul, dar decât nimica, hai să fie. Că și Eminescu zicea că-și apără nevoile și neamu și tot ce mișcă, hă hă hă și hă hă hă! Înţăles? Toate bune, numai că loveaua n-o ajuns la partid. Că s-o spart poșeta, că o mână bărboasă dă hacker, că s-o scumpit taxiurile, nu știm. Dar parcă tot Eminescu zice ceva cu temniţi large, de două tipuri. Care-s acelea, habar n-am, că de la o mie optsute și ceva o cam trecut ceva vreme și nu mai știu dacă-s la fel. Plus de asta, pe vremea ceea doamnele făceau zacuști și plăcinte și nu aveau porniri spre politichie, ca acuma. Că prost îi ăla care dă și nu care cere, e din altă poveste, scrisă de bădia Creangă din Humulești, la o cană de vin gros, ca să fie povestea poveștilor.
Costică Dior, cumătru Versace și restu
