Ce avere avea George Michael și ce se va întâmpla cu ea

0
115

George Michael s-a stins din viață la vârsta de 53 de ani. Vestea morții sale a fost una șocantă.Cariera sa de excepție și premiile primite de-a lungul celor aproape 4 decenii de activitate i-au adus cântărețului englez o avere estimată la circa 200 de milioane de dolari.

Ce se va întâmpla cu toate bunurile sale după moartea sa neașteptată rămâne însă un mister. George Michael nu era căsătorit în momentul în care a încetat din viață. De fapt, el nu a fost niciodată căsătorit legal, conform celor de la Bustle. De asemenea, nu a avut niciodată copii

Totuși, celebrul star britanic a avut diverși membri ai familiei implicați în afacerile sale, relatează BBC, care face trimitere la declarația data de agentul artistului, prin care i-a anunțat, duminică, tristul sfârșit. Acesta i-a menționat pe tatăl și fratele lui George, care au cerut admiratorilor și presei să trateze cu respect acest moment tragic din viață lor.

O altă membră a familiei, cu care însă George Michael a avut o relație mai tensionată, este sora lui, relatează reporterii britanici. Această l-a acuzat în trecut că nu o ajută financiar, iar în 2004 a fost evacuată din apartamentul ei din Londra.

Cum natura relației lor nu a fost clarificată de familie după decesul artistului, nu este exclus că această să apeleze la instanță pentru a participă la împărțirea averii.

George Michael „s-a stins din viață în liniște, acasă”, în urmă unei probleme cardiace, fiind găsit în dimineață de Crăciun, după cum a precizat managerul sau, Michael Lippman.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments