Parteneriatul strategic angajat-angajator și stimularea exporturilor românești de către statul nostru, trebuie să ducă la înflorirea fără precedent a economiei, cu beneficii substanțiale atât pentru patronat cât si pentru angajați, specialiști și muncitori.
Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, au dispărut și Zonele Economice Defavorizate unde statul acorda facilități fiscale și de reducere a costurilor cu angajații, celor care investeau în zonă și făceau să crească numărul de locuri de muncă. Este adevarat că procesul de risipire a banului public a fost destul de accentuat în spatele noțiunii de Zonă Economică Defavorizată, făcând să apară și anumite distorsiuni în ce privește concurența la nivel macroeconomic. Totuși odată cu desființarea scriptică a noțiunii de Zonă Economică Defavorizată, evident că sărăcia nu a dispărut din acele zone geografice, ci dimpotrivă s-a agravat în mod drastic pentru că au dispărut și puținele locuri de muncă și așa plătite foarte prost.
Exceptând orașul reședință de județ adică Iași, celelalte orașe din județ se zbat într-o sărăcie cruntă, somajul și lipsa locurilor de muncă afectând foarte grav economiile locale.
Ce ar trebui să facă statul român prin autoritățile centrale și locale, pentru a stimula înființarea de locuri de muncă bine plătite? Nu este foarte complicat, avem modelul Germaniei, care în loc să fie afectată de criza economico-finaciară care s-a declansat în 2008, a profitat, având atât creștere economică cât și creștere a numărului de locuri de muncă precum și a veniturilor muncitorilor germani. Pare a fi un miracol obținut prin magie, dar doamna Cancelar Angela Merkel nu prea arată a magician, ci este o doamnă extrem de pragmatică și hotărâtă. Lucruri asemănătoare a facut și Marea Britanie generând creștere economică, locuri de muncă și creșterea salariilor muncitorilor din Marea Britanie, în timp ce în alte țări Europene economiile se contractau, somajul creștea, iar salariile muncitorilor scădeau drastic.
V-ați întrebat vreodată de ce emigranții din țările arabe au ținta fixă Germania sau Anglia? Sau de ce pe santierele din Londra se vorbeste majoritar româneste? Simplu, există mai multe locuri de muncă decât cererea și nu vorbim de locuri de muncă plătite slab ca în Franța , Spania, Italia etc.
Ce a făcut statul German? Foarte simplu, a stimulat exporturile industriale, aducând astfel surplus de „sânge“ în economia națională revitalizând astfel toate sectoarele economice, la fel ca un om accidentat, care a pierdut o cantitate critică de sânge și care primește ulterior la transfuzie sânge de cea mai bună calitate, oxigenat cu ozon și fără toxine, iar după recuperare începe un stil de viață sănătos cu hrană de calitate , aer curat și multă mișcare.
Același lucru voi face și eu când voi ajunge în Senatul României, unde o comisie senatorială va începe împreună cu Ministerul Economiei un plan de acordare de subvenții la export întreprinderilor industriale și nu numai, cu accent pe județul Iași , județele din Moldova și din alte zone ale țării.
Eficiența mecanismului constă în faptul că angajatorul care primește subvenția la export, care poate merge până la scutirea totală de taxe pentru veniturile realizate din export, se obligă să verse această contribuție în fondul de salarii, lucru ce va duce la creșterea semnificativă atât a salariilor cât și a numărului de angajați, iar aceste sume de bani vor intra în circuitul economic local revigorindu-l.
Ce câștigă angajatorul? Sigur că da…creșterea productivității muncii, creșterea calității și responsabilității muncii, astfel încât muncitorii motivați, prin munca lor specilizată, vor fabrica produse competitive, care vor ajunge la export, generând încasări valutare masive pentru angajator și implicit profituri substanțiale. Statul și sistemul bancar vor mai ajuta angajatorul plătindu-i prime pentru imobilizări valutare și facilitându-i accesul la credite avantajoase pentru susținerea producției pentru export.
Din păcate în ultimul an genul acesta de măsuri tehnice, simple și pragmatice care să ajute capitalul autohton, nu s-au luat….probabil măsurile tehnice sunt dincolo de priceperea Guvernului tehnocrat si ca urmare membrii cabinetului, în frunte cu Cioloș, vor să-și ascundă incompetența profesională, încercând o soluție de acoperire….politică.
PROF. VASILE ȘALARU
CANDIDAT ALDE IAȘI LA SENATUL ROMÂNIEI