Dana Rogoz, acuzată de fani că-i pune viața copilului în pericol

0
133

Dana Rogoz se află de câteva zile în Paris, împreună cu soțul și cu băiatul ei, Vlad. Actrița a postat mai multe imagini pe Facebook, una dintre ele atrăgând însă o mulțime de critici din cele mai dure.

Dana Rogoz a postat o fotografie cu familia într-un taxi pentru care a fost foarte criticată. Internauții au acuzat-o pe actriță că nu are grijă de copilul său și că îi pune viața în pericol, băiatul aflându-se în brațele mamei lui, nu într-un scaun special pentru copii. Mai mult, fanii i-au atras atenția că este persoană publică și că, astfel, este un exemplu prost pentru cei care o urmăresc.

Asaltată de valul de critici, Dana Rogoz le-a răspuns tuturor că era ora patru dimineață și taxiul la care a sunat nu avea acest serviciu disponibil , așa că nu a avut alternativă.

”Este o regulă de la care nu ne-am abătut nici o clipă în ceea ce privește mașina personală, doar ca atunci când vine vorba de taxi sau mijloacele de transport în comun, legea permite transportarea copilului fără scaun special, și de aceea devine extrem de complicat sa găsești o alternativa mai sigura pentru copilul tau. Din păcate asta este situația la noi în tara. Repet, prima opțiune a fost uber family de dimineață, dar la ora respectiva nu găseam nimic în timp util.

O sa redau mai jos reglementările privind transportul copiilor in România: copiii cu o înaltime de pana la 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul. Fac excepţie de la această regulă copiii aflaţi în mijloace de transport în comun sau în taxi, dacă în acesta din urmă copilul ocupă orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă. Transportul copilului în vârstă de până la trei ani, în acest caz, se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât şoferul”, a ținut Dana Rogoz să lămurească situația.

Citește și: Dana Rogoz se destăinuie! Ce i-a reproșat soțul ei


Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments