Simona Pătruleasa a trăit momente de coșmar în trafic, când a fost martora unor scene extrem de brutale. A scăpat ca prin urechile acului în urma unui accident, însă trauma psihică a rămas.
Prezentatoarea știrilor Kanal D își amintește cu groază cumpăna prin care a trecut, pe vremea când lucra ca învățătoare. Simona Pătruleasa era nevoită să facă naveta cu autobuzul, parcurgând astfel zilnic cei 12 km distanță față de Vâlcea. O zi banală s-a transformat în câteva secunde în cel mai negru coșmar al ei.
“A avut accident autobuzul. Ne-am ciocnit cu altă mașină, au fost și morți, răniți, cumplit a fost, deci acela a fost un moment greu al vieții mele. Și timp de 2 săptămâni nu am mai putut să mă urc în autobuz să mă duc la serviciu. Eram învățătoare atunci”, ne-a povestit Simona Pătruleasa.
Simona Pătruleasa: „Trauma psihică a fost mare”
Știrista a rămas cu sechele în urma acelui accident, chiar dacă nu de ordin fizic, mai ales că scenele care i s-au derulat în fața ochilor au fost extrem de dure. În plus, reacțiile necontrolate ale multor călători din autobuz au amplificat tensiunea deja instalată în sufletele tuturor.
“S-au spart geamurile, mi-au căzut în cap, oamenii se împingeau să iasă, ușile se blocaseră, am vrut să ies, cineva din disperare și din agonia, frica și spaima aceea m-a împins, cineva striga că o să sară în aer. M-am ținut foarte bine, cumva am prevăzut că se va întâmpla ceva, am simțit, pentru că mergea foarte tare autobuzul și a fost o smucitură puternică. Mi s-au dislocat umerii, am rămas cu durere la umeri, la gât, dar nu grav, trauma psihică a fost mare. M-a șocat momentul. A murit un om, altuia sub privirile mele i-au tăiat picioarele. A fost ceva îngrozitor. A fost pentru prima oară în viața mea când am văzut ceva atât de brutal și de aproape de mine”, a declarat, pentru Libertatea, Simona Pătruleasa.
Ipoteza pierderii casei nu o îngrozește
Simona Pătruleasa povestea recent că ea și Sabin Ivanof trag și acum de pe urma afacerilor pe care soțul său le-a făcut, în trecut. Cei doi au fost obligați să facă partajului bunurilor comune, dat fiind faptul că Ivanof trebuie să-și achite o datorie către o firmă. Faptul că acesta este la un pas să-și piardă casa în care locuiesc, nu le-a afectat însă căsnicia. Simona refuză să vorbească despre acest aspect neplăcut, privind problemele financiare pe care le au. Dar a ținut să precizeze că norii negri nu s-au abătut asupra lor.
”Suntem foarte bine împreună. Asta e tot ce contează. Despre restul nu vreau să vorbesc”, a declarat aceasta pentru Libertatea.
Foto: Vlad Chirea
Citește și: Simona Pătruleasa a renunțat să mai facă un copil: ”Eu și Sabin nu mai discutăm despre asta”