Procesul are loc într-una dintre cele mai mari săli de audiere din Turcia, într-o clădire aflată în faţa închisorii Silivri, în apropiere de metropola turcă Istanbul.
Dintre cei 29 de acuzaţi, 21 riscă închisoarea pe viaţă, pentru “tentativă de răsturnare a ordinii constituţionale” şi “tentativă de răsturnare a Guvernului sau de împiedicare a acestuia de a-şi îndeplini sarcinile”.
Ceilalţi opt riscă până la 15 ani după gratii, pentru “apartenenţă la o organizaţie teroristă armată”.
Trei piloţi de elicopter sunt judecaţi pentru că au refuzat să transporte echipe ale forţelor speciale mobilizate pentru a asigura protecţia reşedinţei prezidenţiale Huber, de la Istanbul.
Alţi ofiţeri sunt acuzaţi pentru că au refuzat să asculte ordinele de a li se opune puciştilor şi pentru că au încercat să descurajeze orice rezistenţă populară, postând mesaje pe reţelele de socializare.
Douăzeci şi patru dintre suspecţi se află deja în arest preventiv, unul este căutat de forţele de ordine, iar restul sunt sub control judiciar, scrie presa turcă.
Tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, soldată cu aproape 270 de morţi şi 2.000 de răniţi, este imputată de Ankara clericului islamist Fethullah Gulen, care trăieşte în exil în Statele Unite şi a cărui extrădare este cerută de Turcia.
Gulen, care respinge ferm acuzaţiile, se află la conducerea unei mişcări numite “Hizmet”, ce are o reţea importantă de şcoli ONG-uri şi companii. Guvernul califică această reţea drept o “organizaţie teroristă”.
Dincolo de presupuşii pucişti, epurările lansate după 15 iulie vizează şi mediile prokurde, precum şi presa, astfel că ONG-urile acuză puterea că vrea să înăbuşe orice critică.
Amploarea acestor măsuri a provocat îngrijorare în Occident, în special în Uniunea Europeană, ale cărei relaţii cu Turcia s-au deteriorat semnificativ în ultimele luni.
Ritmul arestărilor nu pare să încetinească, iar Ministerul de Interne a anunţat luni arestarea, săptămâna trecută, a 1.096 de persoane cu presupuse legături cu organizaţia gulenistă.
După procesul de la Istanbul, sunt programate numeroase altele în cadrul anchetei privind tentativa eşuată de puci. Unul dintre cele mai răsunătoare dintre ele va începe pe 20 februarie, la Mugla (sud-vestul ţării), unde vor fi judecate 47 de persoane acuzate că au încercat să îl asasineze pe Erdogan.