Pasiune ascunsă. Primarul tenor de la Ciurea

0
355

@ “Am înființat corul în anul 2014, acum suntem vreo 24 de membri. Este un cor pe patru voci egale și interpretăm muzică populară, patriotică și religioasă”, a spus Cătălin Lupu.

Șefii municipalității ieșene au avut parte de o surpriză: miercuri, 21 decembrie, au fost colindați de un cor de bărbați conduși de unul dintre cei mai cunoscuți colegi de-ai lor și anume Cătălin Lupu, primarul comunei Ciurea. Supriza a fost amplificată de faptul că membrii Corului “Ad-Hoc”, din comuna Ciurea, au intrepretat perfect colindele pe care le-au interpretat în Sala Mare a Primăriei, acolo unde au loc ședințele Consiliului Local. “Am înființat corul în anul 2014, acum suntem vreo 24 de membri. Este un cor pe patru voci egale și interpretăm muzică populară, patriotică și religioasă”, a spus Cătălin Lupu.

GALERIE FOTO

Din cor fac parte polițiști și profesori

Din Corul “Ad-hoc” fac parte funcționari ai Primăriei Ciurea, polițiști și cadre didactice din comună. Corul este dirijat de Ovidiu Manolache, profesorul de muzică din localitate.

Inițiativa formării Corului “Ad-hoc” aparține chiar primarului Cătălin Lupu, care este nepotul maestrului folclorist și compozitor Constantin Arvinte. “Este un cor pe patru voci egale. Eu sunt tenor 2, avem și baritoni și bași. Deocamdată, repetăm într-una din sălile mari ale primăriei, asta până când va fi gata Căminul Cultural. Ne-am înființat în anul 2014, dar deja am câștigat niște premii la festivalurile de muzică corală”, a precizat primarul Cătălin Lupu.

Astfel, anul trecut la Festivalul Buna-Vestire din Fundu Moldovei, Corul “Ad-hoc” a câștigat mențiune. Anul acesta la Festivalul de Muzică Corală din Botoșani, condus de Grigore Leșe, Corul “Ad-hoc” a obținut premiul special al juriului. De asemenea, anul trecut Corul “Ad-hoc” a participat la Festivalul de Muzică Corală Teodor Țurcanu din Republica Moldova și a obținut marele premiu.

Constantin MAZILU

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments