Restaurantele și cluburile din Iași au pregătit ofertele pentru noaptea dintre ani. Ieșenii care vor să petreacă revelionul în Iași au o gamă variată de meniuri și genuri muzicale la prețuri pentru toate buzunarele.
Două variante de petrecere la club SKIN MUSIC LOUNGE
Skin Music Lounge vă invită să vă petreceţi seara de revelion alături de cei dragi ocupând o masă de 6 persoane cu un tarif total de 900RON. Fiecare persoane plăteşte suma de 150RON, bani pentru care, cele 6 persoane de la masă vor primi consumaţie la alegere de 600RON iar de 300RON o sticlă cu prosecco şi un platou de gustări.
Pentru locurile în sală, petrecăreţii vor scoate din buzunar suma de 100RON, din care 70RON vor fi bilete de consumaţie, iar 30 tariful de acces în seara de revelion. Telefon: 0748.130.500
Trei variante de petrecere la Unirea
Unirea Hotel & SPA vă invită să alegeți petrecerea de revelion preferată: Revelion Românesc, Charleston Party sau James Bond Party. Iubitorii de glamour care vor să serbeze această noapte intr-o ținută cochetă, sunt invitați la Charleston Party, la Restaurant Panoramic. Cei care țin să marcheze astfel de momente în mod tradițional, cu bucate românești alese sunt asteptați la seara de Revelion Românesc în Sala Cuza din incinta Unirea Hotel & SPA Iasi. Amatorii de aventură și senzații tari sunt invitați la petrecerea tematică James Bond în Restaurantul Unirea. Cât trebuie să scoateți din buzunar? Restaurant Panoramic – 400 lei/persoană, Sala Cuza – 250 lei/persoană, Restaurant Unirea – 250 lei/persoană
La Castel, revelion cu 350 lei sau cu 270 lei
Cine optează pentru Hotel Restaurant La Castel are de ales între două revelioane. Castel Ballroom va găzdui o petrecere unde invitatul special va fi Natalia Cordienko si Alex Calancea Band, cu bucate alese cum ar fi pulpă de caprioară în mantie crocantă și ceapă caramelizată, piept de rață marinat în vin Porto și verdețuri de Provence, salată de caracatiță, prepeliță la cuptor, ficat de rață, cotlet în sos de hribi și multe alte bunatăți. Nu va exista limită pentru băutura consumată, meniul cuprinzând băuturi răcoritoare, cafea, vin alb, vin roșu, țuică, whisky, vișinată. Prețul pentru acest eveniment va fi de 350lei/persoană.
Pentru suma de 270 lei de persoană, la Terasa Turnurilor, vă puteți delecta cu mușchi de porc cu ciuperci în mantie de jambon, butterfish afumat, spumă de șalau cu anchois, rulou de păstrăv, cartofi copți în untură de rața si open bar. De entertainment se va ocupa DJ Cristi Ciobanu si Taraful Românesc.
Orchestră și DJ la Bellaria
La Bellaria Hotel pentru acest revelion aveți, la alegere, două petreceri. Astfel, pentru 350 lei, la Revelionul din Restaurantele Gourmet si Clasic formația Univers Band va încânta auditoriul, iar meniul va cuprinde, printre altele, brânzeturi fine, icre de Manciuria, file de calcan, crema de hribi, sorbet de lămâie si mousse de ciocolată. Băuturile, nelimitate ca și cantitate consumată, sunt dintre cele mai bune: Chivas Regal, Jack Daniel’s, Belvedere, spumante Cricova etc.
La petrecerea ce se va ține în Restaurantul Loja Domnească, pupitrul central este rezervat pentru un DJ talentat, cu un playlist actualizat. Vor completa decorul unei seri excelente bufetul cu preparate de bucătărie, printre care mousse-ul de brânză, terina de somon, salată caprese, duetul de mușchiuleț de porc cu piept de curcan, alături de o selecție apetisantă de prăjituri și open bar-ul generos.
Pachete cu cazare la Pleiada
Pleiada Boutique Hotel vă invită să vă distrați alături de persoanele dragi, într-un cadru elegant, cu muzică pentru toate gusturile și cu momentele tradiționale anului nou. Meniul este demn de un restaurant de fine dining cu bucate alese printre care se numără parfe de foaie gras cu cireșe amare și disc de parmesan, tartar din somon marinat și jeleu de castravete cu lime, roast beef și crema de hrean japonez, smochină cu piept de rață afumat, mușchiuleț de porc în crustă de fistic, curcan cu merișoare și bacon crocant, cheesecake și brunoise de mango, piept de curcan marinat în crustă de pancetta și orez thai, file de sea-bass cu fenicul crocant și brioșă cu spanac și nucușoară, friptură din purceluș de lapte cu prune murate și cartofi franțuzești, cheesecake cu jeleu din fructe de pădure și caramel sărat. Nu va exista limită pentru băutură consumată, iar prețul individual pentru cina de Revelion va fi de 450 lei/ persoană. Staff-ul la Pleiada Boutique Hotel pune la dispoziție mai multe oferte pentru două persoane prezentate sub forme unor pachete: -pachetul Standard – două nopți de cazare în camera Standard de 4 stele, cu mic dejun inclus, cina la Revelion Atlas Hall, Wi-Fi și parcare la 1.540 lei -pachetul Executive – două nopți de cazare ân camera Luxury Executive de 5 stele, mic dejun, cina la Revelion Atlas Hall. Brunch pe data de 01.01.2017, acces Calypso SPA – 4 intrări, Wi-Fi și parcare gratuită la 1.870 lei -pachetul Executive Plus – 3 nopți cazare în camera Luxury Executive de 5 stele cu mic dejun inclus, cina Revelion Atlas Hall, brunch pe data de 01.01.2017, acces Calypsi SPA – 6 intrări, două masaje relaxare, Wi-Fi și parcare gratuită la 2.300 lei -pachet Diplomatic – trei nopți cazare în apartament Diplomatic de 5 stele cu mic dejun inclus, cina Revelion Atlas Hall, brunch în regim Room Service, acces Calypso SPA – nelimitat, două tratamente Angel Touch (exfoliere, masaj), transfer VIP: Aeroport Iași – Pleiada Boutique Hotel, cina de bun venit, Wi-Fi si parcareVIP pentru 3.150 lei.
Oferta Restaurantului Ristretto
Restaurant Ristretto își va răsfăța clienții, pentru o sumă de 370 lei/persoană, cu piept de curcan marinat, cu sos de ciuperci de pădure, file de butterfish pe pat de spanac Andaluzia și sos de lămâie cu capere, mușchiuleț de porc în mantie de pancetta cu piure de conopidă, ardei copți și sos demiglace aromatizat cu trufe. Băutura va fi in regim open bar.
Andrei VILICHE