Răspunsul lui Putin la acuzaţiile lui Obama privind implicarea sa în alegerile din SUA: Washingtonul fie aduce dovezi, fie renunţă

0
66

„Fie nu mai vorbesc despre asta, fie furnizează în sfârşit probe. Altfel arată indecent“, a declarat pentru presă, la Tokyo, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin.

Rusia a respins în mai multe rânduri acuzaţii potrivit cărora a comis atacuri informatice.

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a dat preşedintelui Barack Obama „un răspuns cu adevărat clar“ la acuzaţiile Washingtonului potrivit cărora Moscova s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din Statele Unite prin atacuri cibernetice asupra unor organizaţii ale Partidului Democrat american, a anunţat Kremlinul anterior.

Putin i-a explicat lui Obama poziţia Rusiei pe această temă în marja summitului G20, în septembrie, a declarat la Tokyo Iuri Uşakov, un consilier de la Kremlin, citat de agenţia rusă de presă Tass.

„A avut loc o conversaţie tete-a-tete şi au fost discutate diverse teme“, a spus Uşakov.

„Această temă a fost atinsă (atunci). O replică cu adevărat clară a fost dată de către partea noastră, care poate că nu s-a potrivit cu ceea ce încerca Obama să ne explice“, a adăugat el.

Trei oficiali americani au declarat joi că Putin a supervizat personal atacul cibernetic al agenţiilor sale de informaţii vizând alegerile prezidenţiale americane şi l-a transformat dintr-o încercare generală de a discredita democraţia americană într-un efort de a-l ajuta pe Donald Trump să câştige scrutinul.

Statele Unite vor lua măsuri împotriva Rusiei, acuzată că a supervizat atacuri cibernetice menite să influenţeze rezultatul alegerilor prezidenţiale americane din noiembrie, a avertizat Barack Obama într-un interviu pentru NPR.

„Domnul Putin este întru totul informat despre ceea ce cred eu despre acest lucru, pentru că am vorbit cu el în mod direct la puţin timp după aceea“, a dezvăluit şeful statului american.

Preşedintele Statelor Unite nu a oferit însă detalii despre măsurile care urmează să fie luate.

El a precizat doar că „vom acţiona în momentul şi acolo unde vom hotărî“. El a adăugat că unele măsuri „vor putea să fie explicite şi publice, altele poate că nu“.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments