Sondaj: Europenii cred că ţările lor se îndreaptă într-o direcţie greşită, dar nu vor ieşirea din blocul comunitar

0
64

Sondajul, realizat online de WIN/Gallup International în perioada 25 noiembrie – 7 decembrie, pe un eşantion de 14.969 de oameni din 15 state ale blocului comunitar, arată că alegătorii sunt nemulţumiţi în general, dar susţinerea pentru Uniunea Europeană rămâne la o cotă de peste 60% în majoritatea statelor mari ale UE, notează News.ro.

 

Astfel, 89% din alegătorii din Grecia cred că ţara lor merge în direcţia greşită. În Franţa, proporţia celor care sunt de aceeaşi părere este de 82%, în Italia aceasta este de 79%, iar în  Germania este de 62%.

 

Deşi alegătorii UE sunt, în mod clar, nemulţumiţi, s-a înregistrat doar o creştere uşoară a numărului celor care ar vota pentru ieşirea ţării lor din blocul comunitar: 36% faţă de 33% în 2015 la nivelul celor 15 ţări luate în calcul, inclusiv Marea Britanie.

 

În Germania, Franţa şi Belgia, proporţia celor care ar vota pentru retragerea din UE a scăzut faţă de anul trecut.

 

Pe de altă parte, în Finlanda, 40% din alegători sunt anti-UE, faţă de 29% anul trecut. În Grecia, 46% din populaţia cu drept de vot ar vrea o ieşire a ţării din blocul comunitar, faţă de 38% în 2015.

 

Decizia surprinzătoare a britanicilor de a ieşi din UE, care a fost salutată de Donald Trump drept „un miracol“, a ridicat semne de întrebare în legătură cu viitorul proiectului de integrare europeană.

 

După Brexit şi după victoria lui Trump în cursa pentru Casa Albă, investitorii urmăresc cu atenţie orice semnal că nemulţumirea populară este în creştere înainte de alegerile din 2017 din Franţa, Germania şi, probabil, Italia.

 

„În 2016, fundaţia UE a fost zdruncinată grav“, a spus Johnny Heald, directorul general al ORB International, care s-a ocupat de sondaj în Marea Britanie.

 

„Este de remarcat opinia majoritară a cetăţenilor UE că ţările lor merg în direcţia greştită – cel mai uşor de observat în Franţa şi Grecia – ceea ce reprezintă un teren fertil pentru partidele populiste de dreapta“, a adăugat el.

 

La nivel european, 60% din alegători ar vrea mai puţini migranţi şi refugiaţi. În Grecia, 86% din cei chestionaţi sunt de această părere, în timp ce în Italia proporţia lor ajunge la 75%, iar în Germania, la 64%.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments