Șpaga unui medic, Top Secret! Dosarul lui Paul Botez, secretizat

0
598

@  Curtea de Apel Iași a decis să judece în ședință nepublică dosarul în care chirurgul Paul Botez de la Spitalul de Recuperare este judecat pentru luare de mită @ “Am arătat că domnul Botez, este profesor universitar, academician și am solicitat să fie ședință nepublică iar instanța a aprobat”, a spus Liviu Bran, avocatul lui  Paul Botez

Decizie revoltătoare a justiției ieșene în dosarul în care chirurgul Paul Botez este judecat pentru luare de mită! Astfel, în urma unei cereri depuse de avocații lui Botez, Curtea de Apel Iași a decis să județe în ședință nepublică dosarul în care Botez a fost trimis în judecată după ce a fost suprins în flagrant în timp ce solicita o șpagă de 5.000 lei de la un bătrân în vârstă de 60 de ani pe nume Neculai Atudorei pentru a-l supune unei intervenții chirurgicale. Curtea de Apel Iași judecă în apel acest dosar. Tribunalul Iași l-a condamnat pe Botez la o pedeapsă de 3 ani și 2 luni de închisoare cu suspendare. Atât Parchetul de pe lângă Tribunal cât și Botez au făcut apel și de aceea dosarul a ajuns acum la Curtea de Apel Iași.

La Curtea de Apel s-a tras cortina

Jurnaliștii săptămânalului 7 Est au solicitat magistraților Curții de Apel Iași să facă publice care au fost motivele și temeiul legal ce au dus la secretizarea acestui dosar, având în vedere că majoritatea dosarelor se judecă în ședință publică. Răspunsul Curții de Apel a fost destul de laconic.

“Urmare a cereri dumnevoastră adresată Curții de Apel Iași vă comunicăm, că la ședința din data de 28.11.2016 completul de judecată investit cu soluționarea dosarului nr.11911/99/2013* a aprecizat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.352 Cod procedură penală, sens în care a declarat ședință nepublică”, se arată în răspunsul formulat de Curtea de Apel.

Articolul de Lege invocate de magistrați se intitulează “Publicitatea şedinţei de judecată”. În acest articol se enumără mai multe excepții care pot duce la judecarea în ședință secretă. Numai unul dintre paragrafele respective i s-ar aplica lui Paul Botez. “Instanţa poate de asemenea să declare şedinţă nepublică la cererea unui martor, dacă prin audierea sa în şedinţă publică s-ar aduce atingere siguranţei ori demnităţii sau vieţii intime a acestuia sau a membrilor familiei sale, ori la cererea procurorului, a persoanei vătămate sau a părţilor, în cazul în care o audiere în public ar pune în pericol confidenţialitatea unor informaţii”, se arată la paragraful 4 din articolul de Lege menționat.

“Domnul doctor este profesor, academician”

Care ar fi informațiile confidențiale din acest dosar care ar fi puse în pericol de o audiere publică?

Nici avocatul lui Liviu Bran nu a reușit să ofere prea multe detalii. “Așa a fost de la început. Și la Tribunal s-a judecat în ședință secretă. Am arătat că domnul Botez este profesor universitar, academician și am solicitat să fie ședință nepublică iar instanța a aprobat”, a spus Liviu Bran, avocatul lui  Paul Botez.

 

“Dar ce, este vorba de bomba atomică?”

Un alt avocat cunoscut din Iași găsește că nu este normal ca un astfel de dosar de corupție să nu fie judecat în ședință publică.

“Este ciudată decizia instanței prin care s-a decis secretizarea ședințelor de judecată în dosarul în care este judecat un medic celebru întrucât opinia publică și pacienții sunt interesațI să cunoască eventuale încălcări ale Legii. Pentru sănătatea justiției și sănătatea populației ar fi util ca informațiile din acest dosar să fie aduse la cunoștința publicului. Nu cred că în acest dosar se discută despre formula bombei atomice sau de rațiuni de securitate națională astfel încât să fie necesară secretizarea ședințelor de judecată”, a declarat avocatul Dragomir Tomașeschi.

Acesta a adăugat că transparența judecății într-un astfel de dosar este cu atât mai necesară cu cât autoritățile fac în ultima perioadă eforturi considerabile pentru a combate corupție din sistemul de sănătate.

“Aici, înțeleg că este vorba despre domnul doctor Botez care este judecat pentru luare de mită și pentru sumele colosale găsite în apropierea sa. Mai adaug faptul că bugetul Casei Naționale de Sănătate este de 6 miliarde de euro pe an și nu știm pe ce se duc acești bani. Toate acestea mă determină să cred că dorește ascunderea unor informații de publicul larg, informații necesare pentru lupta anticorupție și implicit legate de evantuala incorectitudine a medicului Paul Botez”, a mai precizat Dragomir Tomașeschi.

Cu Paul Botez justiția se poartă cu mănuși

În timp ce la București procurorii fac eforturi disperate să scoată la lumină toate situațiile în care ortopedul Gheorghe Burnei a încălcat Legea și să fie pedepsit pe măsură la Iași justiția pare să se poarte cu mănuși cu medicul Botez. Astfel, magistrații de la Tribunalul Iași au decis să-i restituie lui Botez  sumele de bani pe care procurorii i le-au găsit în birou în momentul în care acesta a fost suprins în flagrant luând șpagă. Asta în condițiile în care după ce a fost prins în flagrant și procurorii au început să numere bancnotele, Botez a spus că banii nu-i aparțin. Știm acest lucru de la denunțător care a povestit jurnaliștilor 7 Est cum au stat lucrurile. “Au făcut percheziție și i-au găsit în dulap aproape 4 miliarde. Am numărat pănă la 2.00 noaptea. Când l-a întrebat procurorul de unde sunt banii, el a răspuns că sunr ai asistentei șefe care are are pe cineva în străinătate. După aceea, a spus că femeia are bani deoarece este prostituată. Când a auzit în ce hal o jignește femeia a recunoscut că banii sunt ai lui Botez”, a mai arătat Atudorei.

În timpul percheziției realizate după flagrant în biroul lui Paul Botez s-au găsit următorele sume de bani: 44.000 de euro, 65.000 de lei și 2.500 de dolari. Tribunalul a decis să ridice sechestrul pus de procurori și să-i restituie banii, lui Botez.

“Secretizat după un articol din 7 Est”

Dosarul lui Botez a fost secretizat după ce 7Est a publicat pe data 24 noiembrie a.c în articolul cu titlul “Șpaga doctorului Botez: “Vinde casa și adu-mi banii!” un interviu cu denunțătorul lui Botez. Acesta a povestit că Botez în ceruse 5.000 lei înainte de a-l supune unei intervenții chirugicale la șold. După ce a făcut denunțul bătrânul nu s-a mai făcut bine. Medicii nu au vrut să-l opereze iar acum poate să mergă numai cu ajutorul unor cârje. Concluzia care se poate se trage este următoarea: după flagrant medical este din ce în ce mai protejat iar victima este din ce în ce mai nenorocită.

Constantin MAZILU

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments