Un bărbat din Iași, găsit carbonizat în locuința sa

0
85

Un bărbat din Iași a fost găsit carbonizat în locuința sa, cuprinsă de flăcări. Omul, în vârstă de 78 de ani a murit după ce un incendiu i-a distrus casa. Pompierii au ajuns imediat la fața locului, însă nu au mai putut face nimic pentru bărbat.

Un bărbat din Iași în vârstă de 78 de ani, din suburbia ieșeană Păun, a murit sâmbătă seara într-un incendiu care i-a mistuit casa, soția acestuia fiind transportată în stare gravă la spital, potrivit Agerpres, citează libertatea.ro. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Situații de Urgență (ISU) Iași, Silvia Bolohan, le-a declarat jurnaliștilor că un apel la serviciul de urgență 112 a anunțat un incendiu în localitatea Păun, aflată la marginea Iașiului.

Un bărbat din Iași a murit, iar soția lui a avut nevoie de îngrijiri medicale
Potrivit sesizării, o locuință de aproximativ 60 de metri pătrați, în care se aflau două persoane, a fost cuprinsă de flăcări. „În urma sesizării, s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, și un echipaj de prim-ajutor. În casă a fost găsit un bărbat de 78 de ani carbonizat. Soția bărbatului a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost preluată de un echipaj SMURD și dusă la spital”, a precizat maior Silvia Bolohan.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments