Vibrate!festival revine cu Christmas Concert. Povestea festivalului care aduce muzica de camera in spatii neconventionale: Ne-am gandit sa facem ceva mai prietenos, nu scortosenii din astea cu tipicul de rigoare

0
126
Un festival nascut in cafenelele din centrul vechi al Brasovului. „Nu am putea face ceva aici la Brasov? Uite ce fain e!” Brasovul e un oras pe cat de turistic, pe atat de lipsit de evenimente culturale de anvergura. De curand, trei prieteni care iubesc Brasovul si muzica clasica – violonistul si compozitorul Vlad Maistorovici, pianista Diana Ionescu si jurnalistul Madalin Iacob – au pus bazele Vibrate!, un festival care isi propune sa devina un brand al orasului. „Ne-am gandit sa facem ceva mai prietenos, nu scortosenii din astea cu tipicul de rigoare, nimic iesit din linie”, marturiseste Madalin Iacob intr-un interviu acordat Hotnews.ro, in care spune povestea Vibrate!festival.

Vibrate!festival la Brasov. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Cei trei fondatori ai festivalului au plecat de la crezul ca muzica clasica, perceputa ca fiind adresata doar elitelor, ” este accesibila oricui si se poate canta in multe alte spatii decat cele obisnuite”.

La primele doua editii ale Vibrate!, muzica clasica a rasunat la Brasov in biserici, muzee, cafenele, ceainarii, licee, centre culturale, pub-uri, adica acolo unde se afla publicul. Acest crez ramane la fel de important si in noul proiect al echipei Vibrate!festival: concertul de Craciun.

Vibrate!festival, cel mai tanar festival de muzica clasica al Brasovului, care se desfasoara in fiecare vara, in luna iunie, organizeaza pentru a doua oara un concert de Craciun dedicat partenerilor si prietenilor festivalului, atat in Brasov, cat si in Bucuresti.


Organizatorii Vibrate!festival. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Astfel, dupa ce iarna trecuta concertul a avut loc la Muzeul National Cotroceni din Bucuresti, anul acesta concertul de Craciun va avea loc in doua spatii moderne: Atrium-ul Bibliotecii Nationale a Romaniei din Bucuresti si Aula Universitatii Transilvania din Brasov.

Vibrate !festival a invitat la ambele editii ale sale – iunie 2015 si iunie 2016 – tinere staruri ale scenei internationale din Marea Britanie, Ucraina, Germania, Rusia, Spania, Italia, Olanda, Elvetia, prezenta invitatilor straini fiind majoritara. Spre deosebire de festival, ansamblul cameral vibrate!festival Superstrings Orchestra a fost fondat de violonistul si compozitorul Vlad Maistorovici, directorul si unul dintre fondatorii Vibrate!festival, pentru a aduce impreuna cei mai buni instrumentisti romani si straini intr-o orchestra internationala bazata pe romani. Avand intre membrii sai artisti care au evoluat la Vibrate!festival si impartasind aceeasi viziune artistica, valorile ansamblului Vibrate!festival Superstrings Orchestra sunt excelenta, traditia, inovatia si diversitatea in muzica clasica.


Vibrate!festival la Brasov. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Concertul de Craciun Vibrate!festival
cu
Vibrate!festival Superstrings Orchestra

         ARTISTI:

Diana Ionescu, pian
Vlad Maistorovici, leader
Karolina Weltrowska (Germania), Rasvan Dumitru, , Roxana Curtgeafar, Andrei Stanciu, vioara
Meghan Cassidy (Marea Britanie), Traian Boala, , Emma Rotomeza, viola
Matthijs Broersma (Olanda), Andreea Timiras, violoncel
Florentina Ciornei, contrabas

Program:

Luigi BOCCHERINI Musica Notturna delle strade di Madrid
Felix MENDELSSOHN Concert pentru pian si orchestra de coarde
– pauza –
Arvo PART Summa
Vlad MAISTOROVICI Concert Transilvan
Benjamin BRITTEN Simple Simphony

Bucuresti – 20 decembrie 2016, ora 19.00 – Biblioteca Nationala a Romaniei
Brasov – 21 decembrie 2016, ora 19.00 – Aula Universitatii Transilvania

Intrarea este libera, in limita locurilor disponibile.


Vibrate!festival la Brasov. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Organizatori:

Asociatia Culturala Paul Constantinescu
Asociatia pentru Muzica, Arta si Cultura
Kaufland Romania
Agentia Metropolitana Brasov

Parteneri:

 Universitatea Transilvania Brasov
 Universitatea Romano-Americana Bucuresti
 Biblioteca Nationala a Romaniei

Intr-un interviu acordat Hotnews.ro, Madalin Iacob, director si unul dintre fondatorii Vibrate!, spune povestea festivalului pe care, dupa ce a reusit sa il puna pe harta muzicala a Romaniei in  doar doua editii, spera sa il transforme intr-un punct de referinta pe harta muzicala a lumii.


Madalin Iacob, director si fondator vibrate!festival. Foto: Facebook.com /vibrate!festival


Care e povestea Vibrate!festival?

Vlad si Diana au un apartament in Brasov si le place Brasovul. Si asa, la un moment dat, stand noi de vorba, am spus: „Nu am putea face ceva aici la Brasov? Uite ce fain e.” Jumatate de an am tot vorbit, apoi am spus: „Hai sa scriem si un proiect!” Si asa s-a nascut festivalul.

Cumva, ne-am intalnit. Mie placandu-mi foarte mult muzica clasica, mergand de foarte multe ori in Bucuresti, mai ales cand aveam si abonamente la Casa Radio si la Ateneu.

Dar ne-am gandit sa facem ceva mai prietenos, nu scortosenii din astea cu tipicul de rigoare, nimic iesit din linie.


Vlad Maistorovici, director si fondator vibrate!festival. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Vlad traieste de la 16 ani in Marea Britanie, si la ei, muzica e altfel perceputa. Exista si partea asta care e la noi, dar in acelasi timp sunt si oamenii tineri, care vor sa o faca prietenoasa. De fapt ce am observat e ca muzica de camera nu prea e cunoscuta la noi. Eu mergand ani de zile la concerte, si in Bucuresti, 20 de ani, niciodata nu am auzit cantandu-se un sextet sau un octet. La noi, cvartetul e singurul. Doar la festivalul Enescu. Cred ca e si un vibe din asta national, faptul ca noi nu suntem obisnuiti sa lucram in echipa. In muzica de camera, daca nu se asculta unul pe celalalt, nu iese nimic.

Anul trecut au cantat la Casa Muresenilor, o incapere foarte mica, un cvartet de Enescu, cu 20-30 de oameni in public. E fascinanta apropierea asta de muzicieni. In general exista scena, distanta, muzicienii sunt mai sus. In felul asta, muzica de camera e mult mai apropiata. Apoi, fiind incaperea mica, in momentul in care se termina concertul, muzicienii discuta cu toata lumea. Ceea ce iarasi, la concerte, cand se termina, ei au iesit prin spate si s-au dus. Lucrul asta l-am urmarit. Si am vrut sa aducem si alti oameni la concerte. Le demonstrezi oamenilor ca se poate face si altceva cu niste instrumente clasice.


Diana Ionescu, director si fondator vibrate!festival. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Cat de greu e sa obtii finantare pentru un festival aflat la inceput de drum?

In Brasov e o problema mare, pentru ca lumea asta economica e foarte autista la evenimente culturale. Noi am primit mai multi bani de la Bucuresti pentru festival decat de aici. Asta si pentru ca Brasovul e oras comercial, de vreo 700 de ani. Astia sunt, ei au facut negot. Nu am avut multe tangente cu cultura. A fost familia Muresanu (care a locuit in casa Muresenilor din centrul vechi al orasului, care in prezent este muzeu – n.red.).


Dar autoritatile locale?

Si daca pui presiune pe ei… La Primaria Brasov a fost 300.000 de lei bugetul pentru cultura, anul trecut. In comparatie, Sibiul a avut 6,5 milioane, iar Craiova 3 milioane. Anul asta, au avut un milion. Deja e un salt. Anul viitor, mi se pare ca or sa aiba 1,3 sau 1,4 milioane buget pentru proiecte culturale. Deja in momentul in care vii cu proiecte si vii cu o presiune pe oamenii de la Primarie, se schimba. Le convine si lor sa aiba o pianina in Piata Enescu, sa aiba festival, sa vina oameni din strainatate.

Se simte ca evolueaza festivalul de la o editie la alta?

Da, foarte mult. Cel putin la nivelul nostru, al echipei. Prima editie am facut-o realmente in 3 oameni – eu, Vlad si Diana. Dar am iesit foarte fain si le-a placut oamenilor tineri. Apoi au venit foarte multi oameni de pe la fundatii si ONG-uri din Brasov si ne-au spus: „Ce chestie faina! Cu ce va ajutam?”  Si deja reusesti sa faci altceva, organizarea e mult mai ok. La pria editie, absolut toata lumea din echipa a lucrat voluntar, inclusiv unii dintre artisti, care ne-au donat onorariul pentru bugetul festivalului. Sponsori nu am avut foarte multi anul trecut, pe cand anul asta, deja a fost altceva. Prima editie a fost mai degraba o editie-pilot.


Vibrate!festival in Biserica Neagra.
Foto: Facebook.com /vibrate!festival


Ce planuri aveti cu „Vibrate!”?

Avem in plan un mini-festival de 3 zile in Poiana Brasov. Pentru ca in Poiana Brasov, iarna, in afara sa schiezi, nu ai ce sa faci. Nu ai un bar, nu ai nimic. Si ne gandeam sa il facem pe patinoar, unde pot sa ridice temperatura la 14-15 grade pentru instrumente. In Poiana Brasov e un balon, in care s-a organizat FOTE (Festivalului Olimpic al Tineretului European, in anul 2013 – n.red.) si vrem sa mergem pe aceeasi idee, in acel balon sa facem un festival. Avem mai multe idei in Poiana Brasov, si de jazz. In Poiana Brasov poti sa dezvolti mult, sa faci festivaluri acolo. Realmente, pleci de la zero. Exista chiar si o sala de concerte acolo.

Ce mi-a placut foarte mult a fost ca au venit foarte multi oameni tineri. Asta am si vrut, de fapt. Sa aducem oameni care de obicei nu prea vin la muzica clasica. Ca sa ii prinzi pe oamenii astia, conteaza foarte mult in primul rand cum canta cei care sunt pe scena. Chiar daca nu te pricepi la muzica, o chestie de excelenta o simti. Asta a fost fantastic. In Centrul multicultural a cantat, de exemplu, o piesa Antoine Francoise, a cantat o piesa compusa de chitaristul de la Radiohead special pentru el. Muzica clasica, contemporana, care canta in interiorul pianului, nu numai in afara. La ciocanele, care suna foarte bine. O muzica contemporana pe care eu nu o gust neaparat, dar foarte spectaculoasa. Si oamenii au primit-o foarte bine. Asta a fost cantata de Antoine doar la Londra si la Geneva, la noi a cantat-o a treia oara.

Experimentezi, asta e ideea. Experimentezi si vezi de la o editie la alta ce e mai bine. Asa am facut si la prima editie si acum deja am inceput sa vorbim pentru editia a treia, trebuie sa facem alta nebunie. Si a fost public, nu pot sa ma plang. Mai ales ca Brasovul e un public care nu a avut muzica de camera.


Vibrate!festival. Foto: Facebook.com /vibrate!festival

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments