150 de grefieri au protestat la CAB că nu au fost incluşi în buget cu diferenţa salarială

0
78

Aproximativ 150 de grefieri şi personal auxiliar şi conex din justiţie au protestat joi la Curtea de Apel Bucureşti, nemulţumiţi că nu au fost incluşi în buget cu diferenţa salarială, conform deciziei Curţii Constituţionale.

„Am aflat despre faptul că s-a făcut bugetul şi noi nu am fost incluşi în buget cu o diferenţă salarială conform unei decizii a Curţii Constituţionale. S-a dat diferenţa doar pentru magistraţi, iar grefierii au rămas pe dinafară. (…) Este vorba de decizia 794/2016 a Curţii Constituţionale, care stabilea valoarea de referinţă sectorială în familia ocupaţională justiţie. Iar noi grefierii suntem ruda săracă a sistemului, nu suntem în familia ocupaţională justiţie”, a declarat, pentru Agerpres, Ştefania Teleman, preşedintele FNS ProJust.

Potrivit acesteia, la protestul de la CAB au participat aproximativ 150 de persoane. „Cam două ore a durat protestul spontan. (…) Au fost în jur de 150 de oameni doar la Curtea de Apel Bucureşti, (…) dar au mai fost şi pe la judecătorii şi prin ţară”, a spus Teleman. Ea a afirmat că decizia de a protesta a fost luată imediat ce a fost primită adresa privind noul buget. „Pentru că toţi am intrat în posesia adresei cu pricina, prin care aflam că bugetul a fost făcut în mod nelegal. Noi azi am luat cunoştinţă de acest aspect, drept pentru care este deja prea mult”, a susţinut Teleman.

Sursa

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments